REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Câştigătorii Eurovision, Maneskin, lansează o versiune a piesei proprii "I wanna be your slave" în colaborare cu Iggy Pop

Câştigătorii Eurovision, Maneskin, lansează o versiune a piesei proprii "I wanna be your slave" în colaborare cu Iggy Pop

Replica API 7 august 2021 | 01:35 729

Trupa italiană Maneskin, câştigătoarea ediţiei de anul acesta a Eurovision, lansează vineri o versiune a unuia dintre cele mai populare cântece ale sale, "I wanna be your slave", în colaborare cu legendarul rockstar american Iggy Pop, relatează EFE, citată de Agerpres.

Maneskin

Piesa face parte din albumul "Teatro d'Ira Vol.1" iar clipul lansat la 15 iulie a strâns 22 de milioane de vizualizări într-o săptămână pe Youtube.

Componenţii trupei, Victoria, Damiano, Thomas şi Ethan, se bucură de o mare popularitate şi după ce au fost prezenţi la mai multe festivaluri din Europa s-au gândit să atragă un public mai mare remixând această piesă, care este un omagiu adus cântecului "I wanna be your dog", al trupei Stoodges a lui Iggy Pop.

În urmă cu trei zile, grupul italian a postat pe Instagram o scurtă înregistrare a convorbirii pe care au avut-o cu veteranul rocker american, care atunci când a încheiat discuţia le-a spus în italiană Ciao".

Iggy Pop a asigurat că cei de la Maneskin i-au făcut o mare plăcere şi că a fost foarte emoţionat de această cerere de colaborare.

După participarea la emisiunea X Factor în 2017, Maneskin a devenit un adevărat fenomen pe reţelele de socializare, succes amplificat şi de câştigarea concursului Sanremo şi apoi Eurovision cu piesa lor "Zitti e buoni".

Cântecul lor "Beggin" a condus lista Spotify Flobal Top 50 Chart timp de patru săptămâni, iar Maneskin a devenit prima trupă italiană care ocupă un loc în topul britanic.

Au fost de asemenea epuizate biletele la viitorul lor turneu din Italia, în special la concertul pe care îl vor susţine pe 9 iulie 2022 la Circo Máximo din Roma, iar anul viitor sunt aşteptaţi la principalele concerte şi festivaluri de rock din Europa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212