Cât a fost darul minim la cununia lui Ianis Hagi. Petrecerea a costat 200.000 de euro. Video
Cât a fost darul minim la cununia lui Ianis Hagi. Petrecerea a costat 200.000 de euro. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIanis Hagi și Elena Tănase s-au cununat chiar în prima zi de Crăciun. Invitații de la cununia lui Ianis Hagi cu Elena Tănase nu s-au uitat la bani.
Potrivit unor surse, la petrecerea organizată la un local de lux au asistat aproximativ 400 de persoane, printre care s-au numărat Florinel Coman, Gigi Becali și Boban Nikolov, însă Gabi Balint, care a fost la rândul său prezent, a transmis că au fost doar puțin peste 200 de invitați.
Evenimentul l-ar fi costat pe Ianis Hagi circa 200.000 de euro, dar internaționalul român și-ar fi recuperat banii și chiar ar fi făcut un profit consistent, datorită generozității invitaților. Deși nu a fost oficial o petrecere cu dar, fiecare cuplu prezent ar fi băgat adânc mâna în buzunar, notează cancan.ro.
Nicio pereche nu ar fi pus mai puțin de 3.000 de euro „în plic”. Astfel, Ianis și Elena ar fi rămas cu cel puțin 100.000 de euro, după toate cheltuielile.
3.000 de euro a costat costumul lui Ianis Hagi
Ianis Hagi a avut o ținută elegantă pentru evenimentul special din viața sa, iar internaționalul român a sosit la petrece într-un costum negru complet, cu papion. Pentru ținuta sa, dar și pentru accesoriile pe care le-a purtat, fotbalistul celor de la Deportivo Alaves a scos din buzunar suma de 3.000 de euro.
Cheltuiala lui Ianis Hagi nu se poate compara însă cu cea a Elenei Tănase, soția sa.
Elena Tănase a ales să poarte în ziua cununiei o rochie foarte asemănătoare cu cea aleasă pentru petrecerea de logodnă. Soția lui Ianis Hagi a optat pentru o rochie lungă, cu mai multe detalii în partea de jos, mulată pe corp, pentru care a plătit aproximativ 10.000 de euro, citează digisport.ro.
Gigi Becali, la cununia lui Ianis Hagi
Gigi Becali, show la cununia lui Ianis Hagi
Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a făcut spectacol pe ringul de dans și, la un moment dat, a luat microfonul.
Afaceristul din Pipera l-a acompaniat pe Pindu, artistul recunoscut pentru muzica macedonească. Imaginile cu Becali s-au viralizat rapid în mediul online.
Video:
.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



