REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Cât costă meniul pentru sărbători la restaurantul lui Cătălin Scărlătescu

Cât costă meniul pentru sărbători la restaurantul lui Cătălin Scărlătescu

Deria ISLEAM 24 decembrie 2024 | 00:00 589

Cei care nu au timp să gătească în perioada Crăciunului și a Revelionului pot comanda, iar printre restaurantele care oferă o gamă variată de produse tradiționale se află și cel al lui chef Cătălin Scărlătescu.

Cat costa meniul pentru sarbatori la restaurantul lui Catalin Scarlatescu

Cătălin Scărlătescu, juratul de la MasterChef, a pregătit un meniu special de sărbători, cu prețuri cam pentru toate buzunarele. Din meniu nu lipsesc deserturile. Cei care vor să se bucure de ele trebuie doar să le comande din timp.

„Ce ar fi sărbătorile fără aroma preparatelor tradiționale? Pregătite artizanal, din ingrediente proaspete, 100% naturale, gata de livrare în ziua aleasă de tine. Bucură-te de gustul autentic al Crăciunului cu preparate delicioase by Chef Cătălin Scărlătescu”, se arată pe chefsuperfood.ro.

Astfel că, pentru masa de Crăciun, Scărlătescu le propune clienților tradiționala piftie de porc, în varianta de 500 de grame sau de 1 kilogram. Piftia de 500 de grame costă 55 de lei, iar pentru cea de un 1 kilogram, românii vor plăti 100 de lei.

Pentru pachetul de 13 sau 27 de sarmale, prețul este între 69 și 137 de lei, în funcție de cantitatea aleasă. O tavă de 500 de grame de carne de porc costă 64 de lei, potrivit Fanatik.

Tot pentru masa de Crăciun, Cătălin Scărlătescu a mai pregătit și borș de curcan, salată de boeuf cu pui sau chiftele de porc. Aceste preparate se găsesc la prețuri între 43 și 89 de lei, pe site-ul menționat mai sus.

Cătălin Scărlătescu a plecat în vacanță după finala MasterChef
După un an plin, în care a avut atât momente plăcute, cât și perioade mai grele, Cătălin Scărlătescu a luat decizia de a pleca în cea mai lungă vacanță pe care o are de când formează un cuplu cu Doina Teodoru.

Imediat după finala MasterChef România 2024, celebrul bucătar a plecat alături de prieteni în Deltă, iar acum el se gândește la sărbătorile de iarnă și la începutul anului 2025.

Într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate, Cătălin Scărlătescu a dezvăluit că el și Doina Teodoru vor pleca înainte de Crăciun în Filipine și se vor întoarce la finalul lunii ianuarie. Mai mult decât atât, juratul de la MasterChef a spus și ce face el de obicei după ce ajunge în vacanță: este mare fan al gastronomiei, astfel că vrea întotdeauna să afle rețete noi și să folosească și el apoi tot ce descoperă, conform libertatea.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere