REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Cât de aproape este România de o recesiune, potrivit economiștilor

Cât de aproape este România de o recesiune, potrivit economiștilor

Robert NENCIU 29 octombrie 2025 | 10:00 370

România nu se află încă într-un risc de recesiune, consideră economistul Adrian Negrescu, care a precizat, marți seară, pentru Antena 3 CNN că economia se confruntă de fapt cu o stagflație, o creștere economică aproape inexistentă, peste care se suprapune cea mai mare inflație din UE. 

Cat de aproape este Romania de o recesiune, potrivit economistilor

Întrebat cât de aproape sau departe suntem de recesiune, Adrian Negrescu a spus: “Destul de departe. În momentul de față suntem într-o zonă de stagflație, adică cu o creștere economică apropae de zero și cu o inflație care este cea mai mare din UE, de trei ori mai mare decât în UE. S-ar putea să nu intrăm în recesiune în următoarele luni pentru că aveam această inflație ridicată care acoperă din multe puncte de vedere încasările statului, ajută și economia într-un fel sau altul și generează până la urmă un cash flow de care până la urmă companiile au nevoie”, a mai precizat Adrian Negrescu.

El a explicat că statul are tot interesul să fie o inflație mare, pentru că acest lucru funcționează ca o taxă ascunsă, care pe termen scurt poate evita scenariul unei recesiuni.

Pe de altă parte, Adrian Negrescu a subliniat că pe termen lung Guvernul nu are motive să se bucure, pentru că scăderea puterii de cumpărare a românilor va afecta în cele din urmă încasările, și în acest caz economia se apropie de scenariul unei recesiuni:

“Inflația este o taxă ascunsă pe care o plătim cu toții. Cu cât este mai mare, cu atât încasările statului cresc. Dincolo de acest lucru, inflația generează și această scădere a puterii de cumpărare și acolo este marea problemă în momentul de față. Cifra de afaceri în comerțul cu amănuntul este într-o scădere semnificativă. Producția industrială este într-o scădere semnificativă, companiile nu mai au curaj să facă afaceri. Din această perspectivă s-ar putea ca ce iei pe mere să dai pe pere din punct de vedere economic, să te trezești în 2026 cu încasări la bugetul de stat poate chiar mai mici decât în 2025. Este absolut esențial ca bugetul pe 2026 să fie construit pe baze realiste și să sperăm că va fi mai bine”, a subliniat Adrian Negrescu.

Potrivit experților Asociației CFA, România îndeplinește condițiile economice pentru a intra în recesiune. Analiştii asociaţiei anticipează o reducere lentă a inflaţiei, dar şi o depreciere uşoară a leului în următoarele 12 luni.

“Riscul de recesiune este prezent, mă refer la scăderea consumului în luna august, e adevărat ar trebui să mai așteptăm o lună-două să vedem dacă se confirmă acea scădere, dar scăderea din august a fost puternică. Dacă se menține, asta înseamnă recesiune. De asemenea, e suficient să ne uităm și la evoluția ratei șomajului, care a crescut în ultima perioadă. Aceste evoluții indică posibilitatea unei recesiuni, însă dacă e sa fie recesiune, aceasta va fi ușoară. Va fi poate o scădere de până în 0,5% a PIB-ului. Practic, anul acesta aș spune că mai degrabă jucăm la zero creșterea economică”, a declarat Adrian Codirlașu, președinte CFA România.

Românii suportă cele mai accelerate scumpiri, inclusiv la alimente, însă avem printre cele mai mici venituri. O arată analizele realizate la nivel european. În plus, plătim şi cea mai scumpă energie. Iar dacă ne raportăm la puterea de cumpărare, pentru români reprezintă cea mai mare povară. Avem şi printre cele mai mari dobânzi. Dobânda cheie este de aproape trei ori mai mare faţă de cea stabilită la nivel european, potrivit antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere