REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Cât de periculoasă poate fi "Flurona", infectarea simultană cu COVID-19 și gripă și ce complicații ar putea aduce

Cât de periculoasă poate fi "Flurona", infectarea simultană cu COVID-19 și gripă și ce complicații ar putea aduce

Replica API 4 ianuarie 2022 | 17:47 1082

Primul caz de "Flurona", infectarea simultană cu COVID-19 și gripă, a atras atenția deoarece este primul foarte bine documentat, iar astfel de situații vor apărea cu toate complicațiile pe care le implică, a atras atenția la Digi24 dr. Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Capitală.

Primul caz din lume de "Flurona" a fost raportat oficial în Israel. Este vorba despre o femeie nevaccinată, care a născut recent.

Deşi acesta a fost primul caz documentat al unei persoane infectate simultan cu ambele virusuri, experţii în sănătate cred că există şi altele care nu au fost diagnosticate.

"Există posibilitatea să apară infecții concomitente, acest caz a atras atenția pentru că este primul caz foarte bine documentat. Având în vedere că ne aflăm în sezon de gripă sezonieră există posibilitatea să apară și astfel de cazuri concomitent cu Covid.

Nu ar fi ceva ieșit din comun să apară infecții concomitente, asta înseamnă o gazdă cu imunitatea deficitară.

Pot apărea oricare dintre complicațiile acestor boli", a declarat Simin Florescu.

Medicul a subliniat însă că ar trebui să fie mai puține cazuri de co-infecții pentru că avem vaccinuri pentru ambele. Ea a remarcat însă că vaccinarea este redusă, iar asta va duce la o explozie a cazurilor de infectare cu Covid și apariția de cazuri de infectare concomitentă Covid-gripă.

"Pentru gripă, vaccinarea e în uz de foarte mulți ani, nu ar trebui să se oprească în anii pandemici. Este recomandată vaccinarea pentru ambele tipuri de infecții, ambele sunt infecții respiratorii", a afirmat medicul.

În ceea ce privește evoluția pandemiei în următoarele săptămâni, medicul a spus că va fi "o creștere foarte evidentă și accelerată" a numărului de îmbolnăviri, mai ales după această perioadă de petreceri.

"Ne așteptăm că în două săptămâni să explodeze numărul de cazuri și spitalele să fie arhipline, mai ales că vaccinarea este redusă. Ne așteptăm la lucruri neplăcute în două-trei săptămâni.

Suntem pregătiți, dar nu e plăcut știind că avem posibilitatea vaccinării și nu profităm de ea.

În perioada de sărbători nu s-au respectat măsurile preventive legate de distanțare, purtarea măștii, condițiile de igienă.

Vaccinarea previne formele grave ale bolii, iar certificatul verde ar fi un instrument util, din punct de vedere al reducerii transmiterii și al impulsionării vaccinării, iar asta e foarte important", a spus Simin Florescu, scrie digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
le bese mintea orice combinatie numai sa te faca sa te vaccinezi!!!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212