REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Cât va costa şi câte minute de publicitate pe oră va avea noul abonament Netflix

Cât va costa şi câte minute de publicitate pe oră va avea noul abonament Netflix

Replica API 29 august 2022 | 00:00 758

Netflix ia în considerare stabilirea unui preţ pentru noul său abonament ce va conţine publicitate între 7 şi 9 dolari pe lună, la jumătate faţă de planul său actual, cel mai popular, care costă în SUA 15,49 de dolari pe lună fără reclame.

În România pachetul actual standard costă 9,99 euro, iar cel premium 11,99 euro.

Scopul abonamentului cu reclame este de a atrage abonaţi care sunt dispuşi să vadă unele reclame în schimbul unui cost mai mic pe lună, citează stiripesurse.ro.

Netflix plănuieşte să vândă aproximativ patru minute de reclame pe oră pentru serviciul cu suport publicitar, potrivit unor persoane familiarizate cu planurile companiei. Compania va afişa reclame înainte şi în timpul unor programe, dar nu şi după, relatează Bloomberg.

Netflix intenţionează să introducă noua sa opţiune mai ieftină în ultimele trei luni ale anului în mai multe ţări. Compania a declarat că lansarea completă ar urma să aibă loc la începutul anului viitor.

Netflix se mută în publicitate în acelaşi timp cu Disney+, cel mai mare rival al său. În timp ce Disney măreşte preţul pentru planul său principal şi păstrează preţul actual pentru versiunea sa cu suport publicitar, Netflix reduce de fapt preţul serviciului său.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272