REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
9.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Cătălin Anton, fostul purtător de cuvânt al ABADL, la judecată cu instituţia. La mijloc sunt bani europeni!

Cătălin Anton, fostul purtător de cuvânt al ABADL, la judecată cu instituţia. La mijloc sunt bani europeni!

Replica API 26 septembrie 2014 | 00:07 114

Cătălin Anton nu mai este purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), însă, continuă să fie legat de această instituţie. Ce anume au de împărţit? O acţiune în instanţă. În timp ce era angajat în cadrul instituţiei, el a fost managerul proiectului „Îmbunătăţirea managemantului integrat al zonei costiere în regiunea Mării Negre”.

Şefii săi au constatat, mai târziu, că a avut management defectuos, acesta fiind, cel mai probabil, şi motivul pentru care şi-a dat demisia din funcţiile deţinute în cadrul instituţiei. De teama unui control al Uniunii Europene şi de eventualele probleme care ar atrage, după sine, prejudicii financiare, Cătălin Anton a solicitat în instanţă anularea actului care atestă că nu a coordonat corespunzător proiectul, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte, contestă decizia de sancţionare. „Au fost două acţiuni depuse în instanţă: una pe latura Civilă, iar cealaltă la Secţia de contencios administrativ. Secţia civilă a decis că cererea este nefondată şi ne-au dat câştig de cauză, iar Secţia de contecios a redirecţionat dosarul către litigii de muncă. Decizia a cărei anulare se solicită nu are caracter sancţionar, după cum a specificat şi instanţa”, a declarat Marieta Iorga, purtătorul de cuvânt al ABADL. Cu alte cuvinte, prin acţiunile sale din instanţă, Anton nu face altceva decât să-şi ia măsuri de siguranţă.

„El a semnat un act de la noi care şi-a asumat responsabilitatea funcţiei deţinută de manager de proiect pentru eventualele probleme constate de către orice autoritate competentă de control. În cazul în care vine un control de la Uniunea Europeană şi se vor constata prejudicii materiale, se obligă să le achite”, a mai precizat Marieta Iorga.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212