Cătălin Avramescu, fostul consilier al lui Băsescu, se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale
Cătălin Avramescu, fostul consilier al lui Băsescu, se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCătălin Avramescu, fost consilier al lui Traian Băsescu, a anunțat recent că va candida la alegerile prezidențiale din primăvară. Însă marți, 21 ianuarie, a revenit asupra deciziei și a precizat că se retrage.
„Dragi prieteni, din motive personale, nu au de-a face în nici un fel cu politica, trebuie să renunț la candidatura la funcția de Președinte. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere și pentru încurajări”, a spus Avramescu, pe Facebook.
„Dacă as putea face ceva, as face, dar am altele acum de care trebuie să am grijă. Vă sunt recunoscător tuturor celor care mi-ați scris. Nu mi-a găsit nimeni nici un 'punct slab', nu are legătură cu nimic politic”, a adăugat Avramescu.
Alte încercări politice eșuate
Avramescu a fost ambasador în Finlanda și Estonia și e profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. De asemenea, este directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu“ (ISPRI) din cadrul Academiei Române.
Avramescu nu e străin de politică: la alegerile parlamentare din 2024 a deschis lista alianței PMP – Forța Dreptei la alegerile din Prahova pentru Senat, dar alianța nu a trecut pragul electoral, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













