Cătălin Cherecheș a pierdut procesul cu ANI și trebuie să plătească peste 500.000 de euro
Cătălin Cherecheș a pierdut procesul cu ANI și trebuie să plătească peste 500.000 de euro
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLovitură teribilă pentru Cătălin Cherecheș, primită în spatele gratiilor. Fostul primar din Baia Mare a pierdut procesul cu ANI și e bun de plată.
Cătălin Cherecheș, primarul condamnat din Baia Mare, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate și este obligat să achite aproape 2,7 milioane lei (540.000 de euro), o sumă pe care n-a putut-o justifica. Cherecheș a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită (un alt dosar) iar în prezent se află în închisoare.
Decizia în procesul cu ANI a fost luată de Curtea de Apel Cluj, în dimineața zilei de luni, 29 septembrie 2025. Hotărârea nu este definitivă.
„Admite sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin Ordonanţa nr. 2/28.11.2019 pronunţată în dosarul nr. 520/33/2019 împotriva persoanei cercetate Cherecheş Cătălin, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Integritate.
Constată că persoana cercetată a dobândit nejustificat suma de 2.685.708,318 lei şi, în consecinţă obligă persoana cercetată la plata acestei sume în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Obligă pe intimatul Cherecheş Cătălin la plata sumei de 1.054 lei în favoarea petentei Agenţia Naţională de Integritate, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge cererea intimatului Cherecheş Cătălin privind restituirea cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 29 septembrie 2025”, se arată decizia Curții de Apel Cluj.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



