REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Catalizatoare și baterii auto de proveniență incertă comercializate în parcarea unui hypermarket, descoperite de jandarmi

Catalizatoare și baterii auto de proveniență incertă comercializate în parcarea unui hypermarket, descoperite de jandarmi

Virgil STOIAN 16 decembrie 2024 | 12:53 740

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au surprins, duminică, în jurul orei 14:00, în cadrul unei activități de patrulare de rutină desfășurată în zona parcării unui hypermarket din municipiul Constanța, trei bărbați care cântareau niște piese metalice. Jandarmii i-au legitimate pe cei în cauză și au identificat astfel un bărbat de 35 de ani, având domiciliul pe raza județului Constanța și alți doi cu vârste de 38, respective 17 ani, având domiciliul pe raza județului Vrancea. Cei trei erau veniți în parcare cu două autovehicule tip dubă cu numere de înmatriculare de Constanța, respective Vrancea.

Catalizatoare si baterii auto de provenienta incerta comercializate in parcarea unui hypermarket, descoperite de jandarmi
După legitimarea celor în cauză, jandarmii au trecut la verificarea celor două vehicule. Astfel au constatat că bărbatul din Constanța avea în dubă și oferea spre vânzare 4 acumulatori auto, 4 catalizatoare auto și trei saci conținând o substanță solidă de culoare neagră, sub formă de pulbere. De asemenea, cumpărătorii articolelor în cauză dețineau un dispozitiv electronic, marca Olympus, folosit pentru a citi seria catalizatoarelor și o tabletă.

Catalizatoare si baterii auto de provenienta incerta comercializate in parcarea unui hypermarket, descoperite de jandarmi
Deoarece cel care vindea marfa nu a putut preciza în mod clar de unde proveneau articolele în cauză, jandarmii au întocmit acte de sesizare pentru faptele constatate și i-au predat pe cei trei la cea mai apropiată secție de poliție, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mama ce descoperire , pe politicieni nu ii mai vedeti , jandarmii p ....i ...
1
0