REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Câteva sute de persoane au protestat la Berlin împotriva reducerii subvențiilor federale ale Deutsche Welle

Câteva sute de persoane au protestat la Berlin împotriva reducerii subvențiilor federale ale Deutsche Welle

A.F. 23 aprilie 2026 | 00:00 77

Câteva sute de persoane au protestat miercuri în centrul Berlinului împotriva măsurilor de austeritate și a reducerilor de personal care vizează rețeaua de televiziune germană cu emisie internațională Deutsche Welle (DW), informează DPA.

Cateva sute de persoane au protestat la Berlin impotriva reducerii subventiilor federale ale Deutsche Welle

Protestatarii au mers în marș din Alexanderplatz până la Poarta Brandenburg în cursul după amiezii.

Acolo, participanții au etalat o sculptură realizată de artistul satiric Jacques Tilly care îi înfățișa pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pe președintele american Donald Trump și pe ayatollahul iranian răzând braț la braț. Sculptura era însoțită de sloganul ''Reduceri la Deutsche Welle - bucuria autocraților''.

Protestul a fost organizat de sindicatul Verdi și de Asociația jurnaliștilor germani (DJV). Participanții au protestat împotriva reducerii cu 10 milioane de euro a subvențiilor federale, care va forța DW să facă economii de 21 de milioane de euro în acest an.

Economiile vor afecta cele 160 de locuri de muncă cu normă întreagă din cadrul televiziunii cu sediul în Bonn, care emite în 32 de limbi și este finanțată din banii contribuabililor.

''Germania n-ar putea oferi unor autocrați ca Vladimir Putin un cadou mai mare'', a criticat președintele federal al DJV, Mika Beuster. ''Exact acum, când democrația este sub presiune peste tot în lume, guvernul federal taie fondurile Deutsche Welle în loc să le crească''.

Verdi se teme de asemenea că ar putea exista pierderi în ceea ce privește audiența, ''în timp ce vocile dezinformării cresc mai puternice''.

La rândul său, Jacques Tilly a etichetat tăierile drept ''prostie politică''.

''La urma urmei, televiziunea este o voce importantă a libertății și democrației în multe țări'', a declarat sculptorul pentru DPA.

Directorul general al DW, Barbara Massing, a spus că tăierile sunt ''extrem de dureroase'' și subminează competitivitatea DW într-un moment când o puternică prezență germană și europeană capătă o importanță crescută în termeni geopolitici.

În urma reducerilor, serviciul în limba greacă urmează să fie desființat, portofoliul jurnalistic în alte limbi, redus, iar numeroase posturi sunt restructurate, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere