Catolicii sărbătoresc duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor

Credincioşii catolici serbează duminică Paştele, cu cinci săptămâni înaintea ortodocşilor, acesta fiind cel mai mare interval între sărbătoarea Învierii Domnului la cele două Biserici, care, altfel, au unele tradiţii şi obiceiuri asemănătoare legate de acest eveniment. După ce au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, în Duminica Floriilor, credincioşii romano-catolici comemorează Patima şi Moartea Domnului, în timpul Săptămânii Sfinte, şi se pregătesc să-l întâmpine pe Cristos Cel Înviat.

În Catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti, celebrările din timpul Săptămânii Sfinte şi din Solemnitatea Învierii Domnului au ajuns, vineri, la Patima Domnului. În sâmbăta sfântă (Vigilia Pascală), începând cu ora 23.00, tot la Catedrala "Sf. Iosif" din Capitală, romano-catolicii vor începe celebrarea Învierii Domnului.

Paştele, indiferent de data la care este sărbătorit, reprezintă cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Doi ani la rând, în 2010 si 2011, Paştele a fost sărbatorit în aceeasi zi de toţi creştinii - ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante. Următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi, respectiv la 20 aprilie, de ortodocşi şi catolici va fi 2014.

Numele sărbătorii vine de la cuvântul "pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere". Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar apoi, trecerea poporului israelian, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal, din robia egipteană la libertatea deplină.

Dacă mielul pascal a prefigurat, încă de atunci, sacrificiul şi jertfa de pe cruce a Mântuitorului Isus Cristos, sărbătoarea de Paşte a continuat să reprezinte, pentru fiecare creştin în parte, o trecere, atât de la moarte la viaţă cât şi de la robia păcatelor la starea de libertate a fiilor lui Dumnezeu, de la rău la bine.

Modul sărbătoririi Paştelui a fost diferit de-a lungul timpului, deşi, în esenţă, s-a păstrat ca în primele veacuri. Pentru creştinii primelor secole, Învierea Domnului era cel mai mare eveniment din istoria mântuirii, care stă la temelia Bisericii creştine. Noaptea de Paşte era petrecută în biserici, cu priveghi şi rugăciuni. Tot atunci avea loc botezul catehumenilor (candidaţii la botez), iar momentul Învierii era întâmpinat cu cântări de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini multe, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.

Astăzi, Noaptea Sfântă a Învierii aduce binecuvîntarea focului în afara bisericii, aprinderea lumînării pascale, preconiul pascal (o cîntare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea Evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez şi împărtăşirea credincioşilor. La finalul sfintei Liturghii, există şi obiceiul de a merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile oraşului.

În duminica Paştelui, în faţa a mii de credincioşi, Suveranul Pontif va celebra Mesa de Înviere, în piaţa San Pietro de la Vatican. De la balconul bazilicii, Suveranul Pontif va rosti, în zeci de limbi, tradiţionalul mesaj de Paşte şi binecuvântarea "Urbi et orbi".

Liturghia zilei de Paşte se celebrează, cu mare solemnitate, duminica. În locul actului penitenţial, se face stropirea cu apa binecuvântată în noaptea precedentă, pentru a aminti de botez. Lumânarea pascală este pusă lângă amvon sau lângă altar, unde rămâne acolo tot timpul pascal şi este aprinsă la celebrările liturghice importante de până la duminica Rusaliilor.

Tot la catolici, în ziua de Paşti, copiii trebuie să caute ouăle de ciocolată ascunse de părinţi cât mai bine. Friptura de miel şi cozonacul constituie, ca şi la ortodocşi, delicatese ale mesei festive.

sursa: mediafax.ro