REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Cauzele care duc la creșterea colesterolului ce nu țin de alimentație: La ce să fii atent

Cauzele care duc la creșterea colesterolului ce nu țin de alimentație: La ce să fii atent

A.F. 10 decembrie 2024 | 00:00 192

Valorile ridicate ale colesterolului rău (LDL) și total apar în urma unui aport mărit de alimente bogate în grăsimi saturate și trans. De asemenea, stresul, problemele cu glanda tiroidă și menopauza contribuie la aceste creșteri.

Cauzele care duc la cresterea colesterolului ce nu tin de alimentatie: La ce sa fii atent

Colesterolul este o grăsime esențială, pentru că este implicată în numeroase procese ale organismului. Totuşi, când nivelurile colesterolul LDL și total sunt ridicate (hipercolesterolemie), apar probleme.

Această condiție medicală se dezvoltă de-a lungul anilor, când colesterolul se acumulează pe pereții vaselor de sânge sub forma plăcilor de aterom, blocând fluxul sangvin. Hipercolesterolemia favorizează apariția cheagurilor de sânge, mărește riscul de accident vascular cerebral și de infarct.

Cauzele creșterii colesterolului sunt multiple, iar cele mai cunoscute sunt: factorii genetici, consumul excesiv de grăsimi saturate și grăsimi trans (care se găsesc în alimentele procesate, produsele de origine animală, de patiserie și în cele de tip fast-food), dieta bogată în zahăr și în carbohidrați rafinați, obezitatea şi sedentarismul.

Există şi alte cauze care duc la creşterea nivelului colesterolului, pe care este bine să le ştii.

Cauzele care duc la creșterea colesterolului ce nu țin de alimentație

Stresul

Cercetările arată că stresul cronic poate să scadă nivelul de colesterol HDL (bun) și să îl crească pe cel LDL (rău), deoarece hormonii stresului, cortizolul și adrenalina, afectează metabolizarea grăsimilor. De asemenea, duc la o reacție inflamatorie în corp, care crește riscul de boli cardiovasculare. În plus, este dovedit că persoanele care se simt stresate recurg la obiceiuri nesănătoase, cum ar fi consumul de alimente bogate în zahăr și grăsimi, alcool și fumat, alte cauze ale creșterii colesterolului.

Consum de cafea nefiltrată

Cafeaua nefiltrată, cum ar fi cea preparată prin fierbere, conține substanțe care cresc colesterolul în sânge. Potrivit studiilor, uleiurile care se găsesc în mod natural atât în cafeaua cofeinizată, cât și în cea decofeinizată, cum ar fi cafestolul, sunt implicate. Aceste uleiuri afectează capacitatea corpului de a metaboliza colesterolul. Pentru a preveni riscurile, limitează consumul de cafea la cel mult 2 cești pe zi.

Persoanele care consumă prea mult alcool pot avea un nivel mai mare al colesterolului total.

Anumite boli

Dacă eşti diagnosticat cu hipertiroidism, diabet, HIV, lupus sau boală cronică de rinichi, poţi avea nivelul colesterolului mai mare.

Glanda tiroidă și nivelurile de colesterol sunt în strânsă legătură, deoarece organismul folosește hormoni tiroidieni, cum ar fi tiroxina (T4) și triiodotironina (T3), pentru a elimina colesterolul suplimentar. Așadar, dacă ai hipotiroidism și nivelurile de colesterol vor crește. Printre simptomele hipotiroidismului, se numără: oboseala, pielea uscată, slăbiciune și dureri musculare. Afecțiunea poate fi depistată printr-un simplu test de sânge.

Unele tratamente

Un nivel crescut al colesterolului poate fi pus în legătură şi cu unele tratamente. Printre acestea, se numără tratamentele pentru acnee, cancer, hipertensiune, aritmie, transplant de organe, infecţie cu HIV.

Vârsta

În prezent, s-a constatat că până şi copiii pot avea un nivel mai mare al colesterolului. Totuşi, excesul de colesterol este o problemă care apare mai frecvent după 40 de ani. Pe măsura înaintării în vârstă, ficatul devine mai puțin capabil să elimine colesterolul LDL, scrie exquis.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere