Caz dificil la Mioriţa: ambulanţierii au intervenit după două ore din cauza drumurilor înzăpezite
Caz dificil la Mioriţa: ambulanţierii au intervenit după două ore din cauza drumurilor înzăpezite
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat cu dispnee (o tulburare a respiraţiei caracterizată prin modificarea ritmului şi intensităţii mişcărilor respiratorii -n.r.), de 50 de ani, din satul constănţean Mioriţa, aparţinând de comuna Ciobanu, a solicitat sâmbătă dimineaţa, ora 05.04, ajutor ambulanţierilor. Echipajul medical, deplasat în teren, la ora 05.22, a rămas înzăpezit în apropiere de Mioriţa. A fost anunţat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Drumurile Judeţene şi primarul comunei Ciobanu, Ioan Suciu, însă traficul rutier în zona Mioriţa a fost reluat abia în jurul orei 07.00. După două ore de aşteptare, pacientul a putut fi preluat de către ambulanţieri şi transportat la cea mai apropiată unitate sanitară în vederea investigării amănunţite şi administrării unui tratament corespunzător.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News