REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Cazul pedofilului "filozof" a ajuns la Tribunalul Constanţa

Cazul pedofilului "filozof" a ajuns la Tribunalul Constanţa

Replica API 8 august 2014 | 00:00 91

După Noul Cod Penal

După Noul Cod Penal

Iulian Spircu, numit "pedofilul filozof", a ademenit nu mai puţin de 11 minori, cu care a întreţinut relaţii sexuale, spunându-le că este o persoană cu funcţie şi că a absolvit SNSPA Bucureşti. Potrivit procurorilor, acesta îşi racola victimele pe internet, le spunea că e fotograf cunoscut, că îi vrea de modele, astfel atrăgându-le la domiciliul său, după care le ameninţa, în caz că nu mai vroiau să continue relaţiile sexuale. A fost prins, condamnat de Tribunalul Bucureşti, după care Curtea Supremă i-a scăzut pedeapsa, asta întâmplându-se în martie anul curent. Astfel, individul a fost "iertat" pentru 5 din cele 11 infracţiuni, primind, în cele din urmă, 4 ani de închisoare. Numai că, pe 6 august 2014, la Tribunalul Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 22729/3/2014, pe penal, având ca obiect: intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP), declinat de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, iar inculpat este chiar Iulian Spircu.

Potrivit articolului mai sus precizat din Noul Cod Penal, "când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal". Cam acesta este motivul şi, cel mai probabil, pedofilul se va alege cu o pedeapsă şi mai mică.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212