REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

CCR decide asupra sesizării lui Nicușor Dan pe legea împotriva falșilor preoți sau pastori

CCR decide asupra sesizării lui Nicușor Dan pe legea împotriva falșilor preoți sau pastori

Robert NENCIU 17 septembrie 2025 | 08:00 533

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu o lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler referitoare la regimul cultelor.

CCR decide asupra sesizarii lui Nicusor Dan pe legea impotriva falsilor preoti sau pastori

La jumătatea lunii iulie, şeful statului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu o lege care modifică şi completează Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de "rabin, imam sau alte funcţii clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor".

Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului, iar legea reclamată la CCR a fost iniţiată de deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cel care a iniţiat şi proiectul de lege de combatere a antisemitismului şi interzicerea organizaţiilor legionare, proiect atacat fără succes de Nicuşor Dan la CCR.

În sesizarea postată pe site-ul Senatului, Nicuşor Dan explică faptul că, la data de 28 iunie 2025, Parlamentul României a transmis preşedintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

În opinia preşedintelui, prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, modificarea legislativă a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale, respectiv art.1 alin.(5), art.76 alin.(1) coroborat cu art.73 alin.(3) lit.h), respectiv art. 29 şi art. 30 din Constituţie.

De asemenea, legea încalcă art.147 alin.(4) din Constituţie şi art.7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin stabilirea conţinutului constitutiv al unei infracţiuni prin acte infralegale.

Legea în discuţie extinde sfera subiectului activ al infracţiunii, fiind incluse şi categoriile "rabin" sau "imam", dar şi sintagma "altor funcţii, clericale sau monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte".

"Astfel, se creează posibilitatea Secretariatului de Stat pentru Culte să stabilească, la cererea cultelor, alte funcţii clericale sau monahale asimilate celor de preot, rabin sau imam. În consecinţă, stabilirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, în acest domeniu, al exercitării libertăţii religioase, nu este realizată exclusiv prin lege, ci poate fi realizată inclusiv prin acte infralegale, acte administrative ale Secretariatului de Stat pentru Culte (...) În egală măsură, folosirea unei sintagme vagi, definită prin acte administrative ulterioare încalcă şi standardele de calitate a legii, potrivit art.1 alin.(5) din Constituţie. Art. 36 alin. (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune condiţia ca legea să fie clară, de natură 'să excludă orice echivoc, criteriu pe care apreciem că prevederea din legea supusă controlului de constituţionalitate nu îl îndeplineşte'", mai spune preşedintele.

Nicuşor Dan mai reproşează enumerarea incompletă a funcţiilor clericale şi monahale.

"În măsura admiterii criticilor formulate anterior cu privire la sintagma 'altor funcţii, clericale ori monahale. asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul pentru Culte', utilizată în formularea art. unic pct.1 din legea supusă controlului de constituţionalitate, aceste prevederi rămân neconstituţionale, deoarece enumeră expres numai preotul, rabinul şi imamul printre funcţiile clericale sau monahale a căror exercitare fără drept constituie infracţiune, fără a ţine cont de faptul că există şi alte titulaturi specifice celorlalte culte religioase recunoscute de lege (în număr total de 18), care sunt asociate unor funcţii clericale şi monahale proprii", explică şeful statului, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pare sa aiba dreptate si un consilier juridic bun problema cu legile este ca chiar daca incalca constitutia daca nu se sesizeaza cineva iar numarul celor care o pot face oameni si institutii este foarte mic trece si se adopta cu siguranta sunt mii si zeci de mii de articole neconstitutionale care au trecut astfel avem deja un volum legislativ urias cu multe greseli de tot felul inclusiv lipsa de legatura cu realitatea ar trebui facuta o comisie de specialisti care sa munceasca la revizii le-ar lua decenii dar mafia psdnl nu va accepta niciodata asta ptr ca multe sunt cu dedicatie si facute sa poate fura ei si clientela lor din privat
0
0
popi sau nu, o sa le platim si la astia salariile?
1
0