REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ce boală severă poate ascunde o banală răgușeală?

Ce boală severă poate ascunde o banală răgușeală?

A.F. 24 iulie 2024 | 00:00 306

Oricine s-a confruntat la un moment dat cu un episod de răgușeală, mai mult sau mai puțin sever. De cele mai multe ori, această problemă este provocată de afecțiuni banale, cum ar fi, de exemplu, o viroză. Însă în anumite situații, mai ales dacă persistă mai mult timp, poate fi semnul unei boli a glandei tiroide. Pacienții cu noduli la tiroidă se pot confrunta, pe lângă răgușeală, și cu schimbarea vocii, cu durere în gât și dificultăți la înghițire.

Ce boala severa poate ascunde o banala raguseala?

În funcție de tipul de nodul tiroidian și de severitatea manifestărilor clinice, poate fi necesară o intervenție de chirurgie endocrină. Cu toate acestea, nu orice nodul la tiroidă trebuie operat. Este esențial ca aceste formațiuni să fie descoperite din timp și investigate minuțios, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător. Chiar dacă de cele mai multe ori astfel de noduli sunt benigni, există și cazuri în care pot indica un cancer tiroidian și atunci este nevoie de operație la tiroidă.

În funcție de diagnosticul stabilit, medicul poate recomanda și alte metode terapeutice, precum iodoterapia (terapia cu iod radioactiv) sau tratament hormonal. Alternativa la operație este ablația prin radiofrecvență, sub ghidaj ecografic, care permite micșorarea nodulului până la dispariția lui.

Însă, în cazul unor noduli maligni sau al nodulilor benigni care provoacă simptome severe, cea mai utilizată intervenție este tiroidectomia, operație prin care glanda tiroidă este extirpată parțial sau total. Pentru obținerea celor mai bune rezultate, este important ca pacientul să se adreseze unor centre medicale specializate, cu echipe chirurgicale care au experiență în realizarea unor astfel de intervenții chirurgicale.

La unele clinici private, pacienții cu afecțiuni ale glandei tiroide au acces la consulturi multidisciplinare, de endocrinologie și chirurgie endocrină, asigurate de medici foarte bine pregătiți și cu experiență, și la investigații specifice, pentru un diagnostic corect. În acest fel este stabilit cel mai potrivit tratament pentru fiecare pacient în parte, cu rezultate optime și de durată.

Atunci când este indicat tratament chirurgical, intervențiile sunt realizate la unele clinici private în condiții de maximă siguranță, într-un boc operator modern. Ori de câte ori este posibil, operațiile sunt efectuate minim invaziv, cu avantaje multiple pentru pacienți: incizii de mici dimensiuni, aspect estetic vizibil îmbunătățit, recuperare rapidă, risc redus de complicații și spitalizare de scurtă durată. După operație, pacienții primesc cele mai bune îngrijiri în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a clinicilor private, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere