Ce BUGETARI au rămas fără LOC de MUNCĂ înainte de sărbători!
Ce BUGETARI au rămas fără LOC de MUNCĂ înainte de sărbători!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDoi şefi cu greutate în instituţiile statului au rămas fără loc de muncă. Vorbim despre cel de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, dar şi despre cel de la Direcția Generală de Asistență Socială din Primăria Constanța. De altfel, acestea nu au fost singurele schimbări ce au avut loc marţi, 15 decembrie. Constantin Bogdan Bădoiu a fost şi el înlocuit de la conducerea Penitenciarului Poarta Albă. Alţii, cum ar fi Iulian Gropoșilă, şi-au găsit un loc călduţ în primărie. Acesta s-a alăturat echipei de consilieri personali ai primarului Virgil Chițac. Precizăm că Marin Dima, de la DRDP, a evitat ruşinea demiterii, aşa că s-a pensionat.
Marin DIMA NU mai este șeful DRDP Constanța
Marin Dima nu mai este șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța. ”Am ieșit la pensie, nu mai activez la DRDP”, a declarat, pentru Replica, Dima. În locul său, la cârma DRDP Constanța a trecut Marian Ichim. Precizăm că Marian Ichim a activat tot în cadrul Direcției de față, ca șef Secție de Drumuri Naționale SDN Călărași.
Emil MEREUȚĂ, ȘEFUL DGAS, a fost DEMIS
Emil Mereuță, șeful Direcției Generală de Asistență Socială din Primăria Constanța, a fost schimbat din funcție. Potrivit unor surse, schimbarea a survenit ca urmare a nemulțumirii administrației locale cu privire la activitatea întreprinsă de acesta în cadrul direcției. Mereuță ne-a declarat că nu mai este șeful DGAS Constanța, însă nu a dorit să facă comentarii. În locul lui a fost numită Monica Poptile. Emil Mereuță a fost șeful DGAS, în trecut Serviciul Public de Asistență Socială Constanța, încă de pe vremea lui Radu Mazăre.
Roxana Ioniţă, noul DIRECTOR al Penitenciarului Poarta Albă
Comisarul de poliţie penitenciară Roxana Ioniţă a fost împuternicită să exercite atribuţiile funcţiei de director al Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă, până la noi dispoziții, începând cu data de 16 decembrie 2020. Ea îl înlocuieşte pe Constantin Bogdan Bădoiu, care era în funcţie din anul 2019.
Iulian GROPOȘILĂ, NOUL consilier PERSONAL al primarului CHIȚAC
Președintele Patronatului Întreprinderilor Mici și Mijlocii Constanța, Iulian Gropoșilă, s-a alăturat echipei de consilieri personali ai primarului Vergil Chițac.
”Am acceptat provocarea de a deveni unul dintre consilierii primarului Constanței, Vergil Chițac, cu atribuții pe mediul de afaceri, IMM-uri și investiții public-private. Această propunere mă onorează, dar mă și responsabilizează în același timp.
Prin acest demers, nouă conducere a administrației locale transmite un semnal clar întreprinzătorilor din mediul de afaceri că este dispusă pentru dialog, iar investitorilor că sunt bineveniți în Cetatea Tomitană. Consider că pentru un mediu de afaceri predictibil și prietenos este nevoie de noi, întreprinzătorii, de muncă și soluțiile noastre. Experiența personală dobândită în cei 30 de ani în mediul de afaceri și expertiză acumulată de-a lungul timpului în diverse structuri asociative neguvernamentale o voi pune la dispoziția administrației locale, pilonul central de dezvoltare comunitară.
Dacă până acum nu a existat un dialog social cu mediul asociativ constănțean, am convingerea că acest nou început va fi baza reconstruirii relațiilor cu mediul de afaceri care reprezintă motorul economiei locale și principalul generator de taxe și impozite la bugetul local”, a spus Iulian Gropoșilă.
Andreea VREJOIU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News