Ce crede deputatul Vişan despre educaţia sanitară în şcoli
Ce crede deputatul Vişan despre educaţia sanitară în şcoli
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCamera Deputaților a votat proiectul de lege prin care educația sexuală va putea fi predată copiilor în școli doar dacă părintele sau tutorele își dă acordul scris pentru acest lucru. De asemenea, actul normativ schimbă expresia de "educație sexuală" în "educație sanitară".
Educație sanitară doar cu acordul părinților
La inceputul lunii aprilie, a fost promulgată legea care obliga unitațile școlare să organizeze, cel puțin o dată pe semestru, programe de educație pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii. Conform actului normativ, autoritățile locale și instituțiile publice sau private cu atribuții în domeniul educației au obligația de a derula în școli programe "în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor". Acum, în lege a fost introdus un amendament prin care termenii "educație sexuală" sunt înlocuiți cu "educație sanitară". Totodată, programele de educație care includ această materie vor avea loc doar cu "acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor", prevede amendamentul.
George Vișan: Este foarte bine că este optional, decide părintele dacă are nevoie copilul de așa ceva
”Este foarte bine că este opţional, decide părintele dacă are nevoie copilul de așa ceva. Este necesară această educație, dar dacă stăm să analizăm, cei cărora li se adresează orele acestea de prevenire a gravidității juvenile nu prea frecventează cursurile așa că nu știu cât de utilă poate fi. În privința schimbării titlului din educație sexuală în educație sanitară, consider că sintagma de ”educație sanitară” cuprinde în ea și educația sexuală.” a declarat pentru ziarul Replica, George Vișan, deputat PSD.
Marian Crușoveanu: Trebuie să ținem pasul cu vremurile
Un alt politician constănțean, din partea PNL de această dată, Marian Crușoveanu, consilier județean, și-a exprimat părerea în legătură cu această lege controversată:
”Trebuie să ținem pasul cu vremurile așa că eu consider oportună introducerea acestei ”educații sanitare”, nu poate să fie un lucru greșit, mai ales că o văd ca având rol de prevenție. În privința denumirii, cred că asta contează mai puțin, dar cred că e mai bună această denumire deoarece ”educație sanitară” are un spectru mult mai larg care include nu numai educația sexuală ci mai multe aspecte precum igiena, sau prevenția diferitelor boli.”
Virgil STOIAN
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News