REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
16.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Ce elevi pot primi lunar o bursă de 1.000 de lei

Ce elevi pot primi lunar o bursă de 1.000 de lei

Virgil STOIAN 25 martie 2024 | 15:02 706

Anumiți elevi pot primi, în anul școlar 2024-2025, burse în valoare de 1.000 de lei, oferite lunar de Academia Română. Cei care îndeplinesc toate criteriile se pot înscrie până la sfârșitul lunii aprilie.

Ce elevi pot primi lunar o bursa de 1.000 de lei

Potrivit unui document transmis de Academia Română către inspectoratele școlare, sprijinul va fi acordat lunar, iar beneficiarii vor fi zece elevi cu rezultate deosebite.

Astfel, Academia Română doreşte să identifice elevii supradotați, cu rezultate de excepție, care au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea studiilor la nivel de excelență.

„Academia Română lansează cel de-al treilea apel de acordare a burselor pentru elevii performanți cu rezultate şcolare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate.

Acordarea de burse pentru elevii studioși face parte din Programul intitulat „Academia Română în dialog cu tinerii”, care vizează susținerea elevilor talentați, cu potențial cognitiv deosebit”, se arată în document.
Burse 2024. Criterii de selecție și documente necesare la dosar

Așadar, în anul școlar 2024-2025 vor fi acordate 10 burse în valoare de 1.000 de lei lunar, criteriile de selecție fiind următoarele:

Rezultate performante la concursuri şi olimpiade şcolare județene, naționale și internaționale;

Rezultatele şcolare excelente (media anuală cel putin 9,50);

Venitul per membru al familiei sub nivelul mediu national;

Intervalul de școlarizare: clasele IX-XII și, pentru cazuri excepționale, clasa a VIII-a.

Copii după diplomele care certifică rezultatele obținute la olimpiadele județene, nationale și/sau internationale;

Un document din care să reiasă situația școlară din ultimii doi ani, emis de unitatea școlară;

Burse 2024. Dosarele de candidatură vor fi transmise până cel târziu la data de 30 aprilie 2024 și trebuie să cuprindă:

O declaraţie pe proprie răspundere din partea susţinătorului legal, care să ateste situația materială.

Elevii care îndeplinesc toate criteriile pot trimite dosarele de candidatură atât electronic, la adresa cancelaria@acad.ro, sau prin poștă.
Cuantumul minim al burselor în acest an

Burse elevi 2024. Cuantumul minim al burselor în acest an:

Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei

Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei

Bursă de merit : 450 lei

Bursă socială: 300 lei

Bursă pentru mame minore: 700 lei

Bursă tehnologică: 300 lei, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108