Ce face Universitatea de Educație Fizică și Sport cu un cămin studențesc la Eforie Nord, la doi pași de plajă?
Ce face Universitatea de Educație Fizică și Sport cu un cămin studențesc la Eforie Nord, la doi pași de plajă?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUniversitatea Națională de Educație Fizică și Sport investește aproape 3 milioane de euro în construirea unui cămin studențesc de tip S+P+3E, pe un teren a cărui suprafață este de 10.134 mp și care urmează să fie construit în Eforie Nord, pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 65-67. În acest sens, a fost lansată o licitație publică ce va avea loc la data de 11 martie a.c., prin intermediul căreia urmează să găsească o societate care să edifice căminul.
clădirea Universității de Educație Fizică și Sport
Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport dorește să investească la Eforie în construirea unui cămin studențesc, a cărui valoare se ridică la aproape 3 milioane de euro. Căminul urmează să fie ridicat pe un teren a cărui suprafață este de 10.134 mp și care va fi amplasat pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 65-67, în Eforie Nord, județul Constanța.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Construire cămin studențesc S+P+3E”. Lucrările se vor executa în 9 luni, astfel 1 lună va dura proiectarea, iar 8 luni execuția lucrărilor.
Executantul se obligă să proiecteze, să asigure verificarea tehnică a proiectării, să asigure asistenţă tehnică, să execute, să finalizeze lucrările și să remedieze orice defecte rezultate în urma executării prezentului contract, la obiectivul de investiţii Construire camin studențesc S+P+3E.
Destinația terenului este stabilită prin planurile de urbanism, astfel, acesta este încadrat în zona IIA, conform PUG Eforie și RLU aferent.
Cum va arăta căminul din Eforie
Proiectul prevede o descriere succintă a felului în care va arăta căminul studențesc, astfel, acesta va avea dimensiunile maxime în plan-30,50 m x 23,30 m, regim de înăţime - S+P+3E, clasa şi categoria de importanţă a construcţiei - clasa "III" de importanţă "Clădiri de tip curent care nu aparţin celorlalte clase", categoria "C" de importanţă - construcţii de importanţă normală". Clădirea propusă are funcţiunea de cămin studenţesc pentru cazare studenţi, cu risc de incendiu mic.
Căminul va avea stâlpi de beton armat monolit A1(C0) R120, pereţi interiori zidărie sau gipscarton clasa A1-A2s1d0(C0) E130, pereţi exteriori zidărie clasa Al(C0) E115, planşee şi învelitoare terasă beton armat monolit Al(CO) REl45.
Persoanele din interior, maxim 84 persoane, în caz de necesitate se evacuează pe scara interioară închisă în casa scării, echipată cu iluminat natural cu ochiuri mobile la toate nivelurile.

Clădirea de tip s+p+3e va avea lift, statie pompe incendiu, spalatorie, spații de depozitare, vestiar femei, vestiar barbati, hol, bucatarie, hol+recepție, cantina, zona acces cantina, bufet, oficiu, dormitoare, băi, coridoare.
Cladirea propusă se încadrează fără agresivitate în zona înconjurătoare amplasamentului respectând reglementarile urbanistice în vigoare. Cladirea va fi realizată cu soluții care satisfac toate cerințele de calitate și sigurantă impuse de legislația în vigoare pentru astfel de obiective.
Cum va fi utilizat bugetul
Bugetul va fi împărți astfel, 219.000 lei vor fi utilizați pentru amenajarea terenului, 240.000 lei urmează să fie cheltuiți pentru asigurarea utilităților, 173.000 lei vor fi utiizați pentru proiectul tehnic, 34.000 lei vor fi utilizați pentru verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție. De asemenea, asistența tehnică din partea proiectantului se ridică la suma de 53,800 lei, astfel, pe perioada de executie a lucrărilor se vor cheltui 26,900 lei, iar pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții 26,900 lei.

Construcțiile și instalațiile vor costa 11,420,000 lei, montajele utilajelor, echipamentele tehnologice și funcționale vor avea prețul de 140.000 lei, utilajele, echipamentele tehnologice și funcționale cu montaj se vor ridica la suma de 1,100,000 lei, dotările se vor ridica la suma de 842,800, organizarea de şantier 200,000, probele tehnologice și testele vor costa 50,000 lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11° Constanța 

















