REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
7.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

CE Handbal U17 (f): România, înfrângere în primul meci din Grupa principală II (17-27 vs Ungaria)

CE Handbal U17 (f): România, înfrângere în primul meci din Grupa principală II (17-27 vs Ungaria)

Replica API 11 august 2021 | 00:00 801

Reprezentativa Under-17 a României a fost învinsă clar de echipa Ungariei, scor 27-17, marţi seara, în prima sa partidă din Grupa principală II a Campionatului European de handbal feminin de la Podgorica (Muntenegru).

Tricolorele au suferit prima lor înfrângere în competiţie, dar păstrează şanse de calificare în semifinale, informează Agerpres.

România a jucat bine în prima repriză, chiar a condus la patru goluri, cu 8-4, dar Ungaria a revenit şi a intrat la pauză în avantaj, 11-10. După pauză, Ungaria şi-a mărit avansul la 14-10, dar ultimele zece minute ale partidei au fost foarte slabe pentru formaţia antrenată de Larisa Olteanu. De la 20-16 pentru Ungaria (min. 48), România nu a mai marcat mai bine de zece minute, scorul devenind 26-16 (60). Scorul final a fost 27-17.

Golurile României au fost înscrise de Maria Diana Lixăndroiu 5, Mihaela Andreea Mihai 3, Alisia Lorena Boiciuc 5, Anamaria Mihaela Grigore 1, Maria Noemi Mezei 1, Rebecca Geamănu 1, Mariam Nadia Mohamed 1.

Pentru Ungaria au marcat Lili Bucsi 5 goluri, Anna Szabo 4, Petra Anna Simon 4, Julia Farkas 3, Tamara Vartok 2, Kata Juhasz 2, Lili Szabo 2, Dorottya Molnar 1, Liliana Csernyanszki 2, Emilia Varga 2.

În celălalt meci, Germania a învins Norvegia cu 27-21.

Ungaria ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de Germania, 2 puncte, România, 2 puncte, Norvegia, 0 puncte. Primele două clasate se califică în semifinale.

Miercuri se vor juca partidele Ungaria - Germania (19:00) şi România - Norvegia (21:00).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212