REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.6° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

CE lasă loc pentru unele proiectele de gaze naturale în planurile privind fondul de redresare

CE lasă loc pentru unele proiectele de gaze naturale în planurile privind fondul de redresare

Replica API 15 februarie 2021 | 14:38 920

Fondul gigant de redresare al UE, care ar fi urmat să excludă proiectele care favorizau schimbările climatice sau afectau mediul, ar putea în unele condiţii să fie folosit pentru investiţii într-un combustibil fosil, şi anume gazul, a anunţat Comisia Europeană, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE, în valoare de 672,5 miliarde de euro, a primit vineri ultima aprobare, prin parafarea documentului de către preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi premierul portughez, Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE. O mare parte din bani - 312,5 miliarde de euro - va fi acordată sub formă de granturi pentru investiţii şi reforme în cele 27 de state membre ale blocului comunitar. Pentru a accesa banii, guvernele trebuie să înainteze proiectele de cheltuieli până la 30 aprilie. Restul banilor pot fi acordaţi ca împrumuturi.

Bruxelles-ul vrea ca banii să fie folosiţi şi pentru îndeplinirea obiectivelor climatice, în condiţiile în care UE urmăreşte să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Comisia Europeană vrea ca ţările să aloce din cota lor cel puţin 37% pentru proiecte de mediu, iar cheltuielile "nu trebuie să afecteze" mediul şi obiectivele climatice.

Unele state UE, cum ar fi Germania şi Polonia, intenţionează să folosească gazele naturale, care contribuie la încălzirea globală, ca "o punte" pentru a-şi reduce dependenţa de cărbune.

Conform indicaţiilor publicate de Comisia Europeană, planurile statelor membre nu trebuie să afecteze semnificativ eforturile de a limita schimbările climatice, de adaptare la impactul schimbărilor climatice, de a proteja resursele marine, de a reduce poluarea, de a ocroti natura şi de a promova "economia circulară", cu mai puţine deşeuri şi mai multă reciclare.

Investiţiile în energie sau generarea căldurii din combustibili fosili şi infrastructura aferentă ar trebui în general să nu fie eligibile pentru fondurile de redresare. Totuşi, "excepţiile limitate" pot fi făcute pentru proiectele de gaze naturale, "de la caz la caz", apreciază CE, indicând spre ţările care folosesc gazele pentru reducerea rapidă a emisiilor înlocuind cărbunele sau petrolul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272