Ce localități constănțene s-au înscris pentru programul WiFi4EU
Ce localități constănțene s-au înscris pentru programul WiFi4EU
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInternetul este o necesitate în ziua de astăzi, ținând cont că aproximativ toate domeniile de activitate necesită o conexiune la acesta pentru a-și putea desfășura activitatea. Iar cetățeanul de rând ține legătura cu rudele pe internet, își face cumpărăturile acolo, se documentează, învață, se relaxează și așa mai departe. Iată că Uniunea Europeană a găsit oportunitatea să ajute unitățiile administrativ teritoriale din cadrul acesteia, printr-un program de „licitații” a unor vouchere prin care sunt distribuiți bani pentru a implementa un sistem wireless gratuit pentru cetățeni în localități. Wifi4EU se numește programul, iar din România s-au înscris sute de UAT-uri. Nu mai vorbim de Constanța, care a găsit un prilej bun pentru a participa.
Bonurile valorice distribuite de UE au o valoare de 15.000 de euro, ele fiind distribuite pe conceptul „primul venit, primul servit”. Prima etapă pentru a depune cererile de finanțare va avea loc la mijlocul lunii mai. Primul lot, de 1.000 de bonuri, va fi distribuit în așa fel încât să existe minim 15 localități din fiecare stat membru. Asta pentru a exista un echilibru geografic. În următorii doi ani de zile, vor mai exista alte patru oportunități pentru a participa la acest program.
Din județul Constanța, până la data de 7 aprilie, s-au înregistat pe site-ul WiFi4Eu următoarele primării: Albești, Ciobanu, Corbu, Costineșt, Cumpăna, Independența, Limanu, Lipnița, Lumina, Mircea Vodă, municipiul Constanța, municipiul Mangalia, municipiul Medgidia, Nicolae Bălcescu, Cernavodă, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Pantelimon, Peștera, Săcele, Saligny, Saraiu, Valu lui Traian și Vulturu.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News