REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Ce magistrat de la Judecătoria Medgidia s-a abținut să judece cererea de eliberare condiționată a lui Ioan Becali

Ce magistrat de la Judecătoria Medgidia s-a abținut să judece cererea de eliberare condiționată a lui Ioan Becali

Replica API 5 noiembrie 2015 | 00:14 184

Ioan Becali, o nouă cerere de eliberare condiționată! Acesta a formulat acțiunea la Judecătoria Medgidia pe 29 octombrie și a primit termen miercuri, 4 noiembire. Numai că, judecătorul căruia i-a revenit sarcina să analizeze solicitarea, respectiv Elena Olteanu, a formulat cerere de abținere de la soluţionarea cauzei. I-a fost însă, respinsă, miercuri de președintele instanței, ca fiind neîntemeiată. Așa că, dosarul a primit un alt termen de judecată, respectiv 12 noiembrie. Reamintim că Becali a mai formulat o astfel de cerere zilele trecute, fiind admisă de Judecătoria Medgidia. Recursul urmează a fi jduecat de Tribunalul Constanța. Becali a fost condamnat în Dosarul Transferurilor, la 6 ani şi 4 luni de închisoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272