Ce MAȘINI se mai FURĂ, în ultima perioadă, prin Constanța
Ce MAȘINI se mai FURĂ, în ultima perioadă, prin Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPeste 50 de furturi nu au fost soluţionate la nivel naţional, numai în ultima a anului curent. Este vorba despre autoturismele care dispar fără urmă, fiind date în urmărire şi de către Poliţia Română. Printre acestea, patru sunt din Constanţa. Printre acestea se numără un BMW 318D, un Seat, un Ford Mondeo și un Ford Focus. La acest moment, nu se cunosc alte detalii. În acest sens au fost demarate cercetări de către oamenii legii din București.
În două săptămâni au fost furate 4 autoturisme
Record sau nu, cert este faptul că hoții de mașini au răsărit precum ghioceii. Astfel, în primele două săptămâni din luna martie a anului curent au fost date furate patru autoturisme înmatriculate în județul Constanța. Prima mașină furată în luna martie a fost un Ford Focus. Potrivit Poliției Române, în data de 04 martie a.c., a fost furat un autoturism marca Ford Focus de culoare gri, înmatriculat în Constanța (CT26EYD). Pe data de 10 martie a fost înregistrat un alt furt de autoturism, mai exact, este vorba despre un Seat de culoare negru, fabricat în anul 2009, înmatriculat în Constanța (CT01GFS). Ultimele autoturisme dispărute fără urmare au fost declarate în data de 12 martie 2021, este vorba despre un Ford Mondeo (CT47FLY), gri, fabricat în anul 2004, dar și un BMW 318D (CT37FOR), negru, fabricat în anul 2012.
Care sunt recomandările oamenilor legii
Oamenii legii îi sfătuiesc pe toți deținătorii de autoturisme să păstreze acasă actele și o fotografie a acestuia. În cazul în care devin victima vreunui furt auto, aceste documente sunt extrem de utile poliției pentru identificare și găsirea acestora.
Polițiștii au remarcat că, de multe ori, posesorii de autoturisme le parchează în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate ceea ce favorizează activitatea hoţilor; aici se încadrează şi posesorii "care uită" la vedere în interiorul maşinii lucruri tentante, ca: genţi tip "Diplomat", telefoane mobile, aparatură electronică, poşete de damă. Sunt situaţii în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, datorită unor defecţiuni sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate. Un alt factor este încrederea acordată de unii posesori de autovehicule faţă de persoane necunoscute; nedotarea autoturismului cu dispozitiv antifurt. Nu trebuie uitat că orice sistem electronic de alarmare nu poate fi decât binevenit sau dacă nu trebuie folosit un sistem de blocare al uşilor.
Andreea VREJOIU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News