rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 16 mai
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ce prevede noul acord al coaliției. Premierul și miniștrii nu mai au voie să se atace public

Acordul semnat marți seară de liderii coaliției, în urma crizei declanșate de revocarea fostului ministru al Sănătății, prevede că membrii guvernului nu vor mai avea „poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului”, scrie digi24.ro.

Documentul, care se numește „Act adițional la Acordul de Guvernare din 21 decembrie 2020”, stabilește, de asemenea, că, înainte de a mai revoca un ministru, șeful guvernului va informa partidul care a propus ministrul respectiv, iar propunerea va fi dezbătută în coaliție.

Coaliția va avea de acum ședințe în fiecare luni, „pentru a asigura implementarea consecventă a programului de guvernare”.

În privința colaborării în Parlament, acordul introduce posibilitatea ca, pe anumite teme care nu sunt în programul de guvernare, partidele coaliției pot iniția discuții și cu alte partide.

„În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției, cu anunțarea prealabilă a partenerilor, și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative”, se arată în textul documentului.

Campania de vaccinare rămâne prioritate a guvernului, iar datele vor fi comunicate public.

„Transparența este o regulă nu o excepție. Toți miniștrii Coaliției trebuie să ia măsuri pentru creșterea accesului la date publice, transparentizarea execuției bugetare, contracte și achiziții publice acolo unde există”, potrivit actului adițional.

Textul acordului:

Acord-aditional-Coalitie-20-aprilie-2021

Liderii PNL, USR PLUS și UDMR au semnat marți seară noul acord al coaliției de guvernare, în urma crizei politice izbucnite după demiterea de către premierului Florin Cîțu (PNL) a ministrului sănătății Vlad Voiculescu (USR PLUS).

„După două zile de discuții serioase, am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliție, care să aducă proceduri și puncte de vedere care să ducă la creșterea încrederii în parteneri, care să ducă la îmbunătățirea mecanismelor de guvernare și performanță de guvernare. Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii, suntem o coaliție care cooperează, cu dialog bazat pe respect reciproc, pe încredere. Suntem preocupați în primul rând de o guvernare care să duc la o îmbunătățire a vieții românilor”, a spus Ludovic Orban, președintele PNL.

Act adițional la Acordul de Guvernare din 21 decembrie 2020

Încheiat astăzi, 20 aprilie 2021, la București

Coaliția funcționează pe principiul solidarității și colegialității. Responsabilitatea politică se asumă împreună, cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliției și a premierului. Deciziile politice majore se iau colegial cu acordul formațiunilor din coaliție.

În aplicarea principiilor de mai sus, Coaliția, prim-ministrul și membrii guvernului își asumă să nu adopte poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor guvernului. Comunicarea publică se va face în spirit de susținere reciprocă și solidaritate.

Dat fiind că prim-ministrul a fost învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții, prerogativa constituțională a prim-ministrului privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare obiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție.

Premierul va acorda un interval de timp rezonabil pentru asigurarea tranziției între titularii portofoliului ministerial.

Performanța ministerială este evaluată periodic având ca reper programul de guvernare votat de Parlament și deciziile de parcurs, ulterioare, ale Coaliției de guvernare, iar performanța guvernului va fi evaluată periodic în cadrul Coaliției de guvernare.

Agenda coaliției și agenda guvernului

Pentru a asigura implementarea consecventă a programului de guvernare, se vor aplica următoarele reguli de funcționare ale coaliției și guvernului:

ședințele de coaliție se vor desfășura în fiecare luni, o dată la Camera Deputaților, o dată la Senat.

fiecare partid din coaliție va asigura secretariatul prin rotație, timp de o lună. Secretarii desemnați vor ține minuta deciziilor adoptate și vor urmări implementarea deciziilor.

temele de pe agendă se vor anunța în prealabil la secretar și vor fi agreate de către lideri la începutul ședinței de coaliție.

ședințele de coaliție vor lua în dezbatere agenda politică guvernamentală și agenda politică parlamentară. Pot fi invitați în funcție de subiecte reprezentanți ai grupurilor parlamentare și miniștri. La ședința coaliției participă și reprezentantul grupului parlamentar al minorităților naționale.

agenda guvernului și procesul de prioritizare al actelor normative vor fi decise de prim-ministru împreună cu vicepremierii, în ședință săptămânală ulterioară ședinței pregătitoare de guvern organizată de SGG. Agenda ședinței de guvern va fi agreată la acest nivel și ulterior transmisă ministerelor și în spațiul public.

Agenda parlamentară

Coaliția de guvernare funcționează în baza programului de guvernare și a unor decizii colegiale luate în formatele mai sus menționate. Agenda parlamentară și deciziile de vot în Parlament urmează prioritățile din programul de guvernare.

În lipsa consensului în Coaliție pe anumite proiecte legislative sau pe alte teme decât cele cuprinse în programul de guvernare, grupurile parlamentare ale partidelor componente pot acționa în afara Coaliției, cu anunțarea prealabilă a partenerilor, și după refuzul lor de a susține respectivele inițiative.

Priorități asumate la nivelul Coaliției

Vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne o prioritate a Guvernului și a Coaliției.

Guvernul va publica saptamanal datele cu privire la vaccinare, numărul de doze administrate, dispoziția pe centre, procentele de persoane din categoriile prevăzute în actul normativ adoptat de Guvern. -

Transparența este o regulă nu o excepție. Toți miniștrii Coaliției trebuie să ia măsuri pentru creșterea accesului la date publice, transparentizarea execuției bugetare, contracte și achiziții publice acolo unde exista.

Reformele în domeniul sănătății vor continua: transparența și eficiența investițiilor în infrastructura spitalicească, reforma managementului spitalelor.

Reforma pensiilor speciale pe principiul contributivității până la finalul anului.

Adoptarea legilor pe justiție până la final de an, cu respectarea principiilor din instrumentele internaționale ratificate de România, precum și cu recomandările formulate în cadrul mecanismelor europene - MCV, GRECO și Comisia de la Veneția.

Operaționalizarea Comisiei de Cod electoral, în baza unui mandat agreat în Coaliție.

Calendar asumat pentru adoptarea poziției politice și implementarea acesteia la nivelul deconcentratelor.

Coaliția creează un grup de lucru permanent pentru eficientizarea funcționării statului.

joi, 22 aprilie 2021907
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Politică
15 mai 00:00PoliticăCîţu, referitor la diferenţele de raportare a deceselor COVID-19: Au existat în toate ţările Uniunii Europene

Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în timpul unei vizite la Suceava, referindu-se la diferenţele de raportare...339

15 mai 23:34PoliticăDupă ce Făgădău NU a făcut nimic pentru infrastructură, PSD se ia acum de CHIȚAC că sunt ambuteiaje! Video549
15 mai 00:00PoliticăTurcan: Le-am comunicat colegilor de la sindicate că nu voi sprijini tratamente speciale pentru Ministerul Muncii399
15 mai 00:02PoliticăBogdan Gheorghiu: Am avansat propuneri pentru spectacole cu 1.000 de persoane

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi-a exprimat, vineri, satisfacţia că revenirea la normalitate a fost...409

15 mai 00:00PoliticăFlorin Cîţu: Nu există o campanie electorală internă în PNL311
15 mai 00:00PoliticăRomânia are noi ambasadori! Klaus Iohannis a semnat acreditările418
15 mai 00:00PoliticăGrindeanu: Proiectul PSD cu privire la salariul minim va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri

Proiectul de lege privind modificări la salariul minim pe economie, pe care PSD îl va depune în Parlament, va fi...420

15 mai 00:00PoliticăCîţu: Se poate mări lista verde a ţărilor, să permitem peste 1,5 la mie incidenţă403
15 mai 00:00PoliticăPSD depune în Parlament un proiect de lege referitor la salariul minim395
15 mai 00:00PoliticăBarna: Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Opera Naţională Bucureşti, unde a participat la un spectacol-pilot cu...333

15 mai 00:03PoliticăLudovic Orban anunță că investitorii se înghesuie să vină în România624
15 mai 21:07PoliticăFlorin Cîțu: Am luat măsurile de relaxare pentru că avem o rată de vaccinare peste așteptări585
Vremea
12.9°12.9° - 14.9° duminică, 16 mai 2021
ConstanțaUmiditate: 100%
Vânt: 2.83 m/s
Presiune: 1010 milibari

Loto
6/491240710641
5/402271313512
joker393645211519
Horoscop
mai mult...SPSportRT
16 mai 00:01SportFerran Torres, hattrick la Man City în sezonul de debut! Guardiola, uimit de calitatea ibericului

Manchester City a devenit deja campioană în Anglia, dar băieții lui Pep Guardiola sunt în continuare motivați la...394

16 mai 00:03SportSpectacol la Clinceni - Academica a întors scorul și s-a impus într-un meci cu șapte goluri

Academica Clinceni a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-3, echipa FC Botoşani, în primul meci al etapei a...373

16 mai 00:00SportHoria Tecău, eliminat în sferturile probei de dublu de la Roma

Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania) a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale...312

16 mai 00:03SportFotbal - Liga I: Chindia Târgovişte - FC Viitorul 0-2, în play-out

FC Viitorul Constanţa a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 2-0 (0-0), în deplasare, la Buzău, într-un...557

Local
15 mai 00:08LocalAccident rutier pe strada Mircea cel Bătrân. VIDEO

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, 14 mai a.c., în Constanța, pe strada...1551

15 mai 00:08LocalCare sunt spitalele din Constanța care vor reveni treptat la activitatea dinaintea pandemiei

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a votat, vineri, 14 mai a.c. hotărârea nr. 74 care...992

15 mai 00:06LocalPrimăria Constanţa organizează licitaţie în vederea atribuirii de amplasamente în Stațiunea Mamaia

890

15 mai 00:09LocalCâine salvat de pompieri dintr-o groapă de 2 metri, în zona City Park Mall

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, 14 mai a.c., în Constanța, în zona City...493

15 mai 00:09LocalCoronavirus: 1.213 persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...491

15 mai 00:08LocalCoronavirus la Constanța: 1.816 cazuri de infectare, în rândul personalului medical

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 42.637 de persoane...525

15 mai 00:06LocalAgent economic, SANCŢIONAT după ce a aruncat GUNOI pe DOMENIUL PUBLIC

Polițiștii locali au identificat un alt agent economic care a aruncat gunoiul strâns în urma desfășurării...756

15 mai 00:06LocalPrefectul Silviu COȘA, în vizită la Brigada 9 Mecanizată Mărășești din Constanța

Ofițerii studenți din anul II ai programului universitar de master de conducere au fost implicați în...636

15 mai 00:07LocalPOLIȚIȘTII au DESCINS la TERASA clubului Breeze din MAMAIA!

3309

Politică
15 mai 00:00PoliticăGrindeanu: Proiectul PSD cu privire la salariul minim va fi discutat cu partenerii sociali şi cu mediul de afaceri

Proiectul de lege privind modificări la salariul minim pe economie, pe care PSD îl va depune în Parlament, va fi...420

15 mai 00:00PoliticăCîţu: Se poate mări lista verde a ţărilor, să permitem peste 1,5 la mie incidenţă

Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, că "zona verde" a ţărilor din care se poate veni în România fără...403

15 mai 00:00PoliticăPSD depune în Parlament un proiect de lege referitor la salariul minim

395

15 mai 00:00PoliticăBarna: Cu cât ne vaccinăm mai mulţi, cu atât vom reveni mai repede la normalitate

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, vineri, la Opera Naţională Bucureşti, unde a participat la un spectacol-pilot cu...333

15 mai 00:03PoliticăLudovic Orban anunță că investitorii se înghesuie să vină în România

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat, vineri la Cluj, că ţara noastră se află într-un moment foarte bun, iar...624

15 mai 21:07PoliticăFlorin Cîțu: Am luat măsurile de relaxare pentru că avem o rată de vaccinare peste așteptări

585

Interviuri
27 mar 23:46InterviuriANCA NEDEA PAVEL: Noi, operatorii ECONOMICI, ne simțim AGRESAȚI și HĂITUIȚI! VIDEO

Anca Nedea Pavel, directorul Organizației Patronale Mamaia - Constanța, a acordat un interviu cotidianului Replica de...5112

13 mai 23:56InterviuriINTERVIU, PARTEA A DOUA! CHIȚAC face ORDINE în STAȚIUNE: FĂRĂ porumb fiert și ȘHAORMA, PE FALEZA din MAMAIA

În prima parte a interviului acordat de Vergil Chițac cotidianului Replica de Constanța, primarul Constanței a...12832

11 mai 00:04InterviuriVIDEO! INTERVIU cu primarul Vergil CHIȚAC! Ce planuri are pentru bulevardul MAMAIA

54140

9 apr 00:06InterviuriCristina DUMITRACHE: Nu știm la ce să ne AȘTEPTĂM de la Guvernul PNL! Video

Parlamentarul Cristina Dumitrache se află, pentru al patrulea mandat, în Camera Deputaților, reprezentând interesele...2544

2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...4231

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

4019

Monden
15 mai 00:00MondenDrake, cântăreţul cu cele mai mai mari vânzări din acest deceniu, potrivit Billboard

Rapperul canadian Drake va fi recunoscut drept artistul deceniului la viitoarea gală Billboard Music Awards, având în...325

15 mai 00:00MondenBen Affleck foloseşte aplicaţia Raya, versiunea Tinder a celebrităţilor, pentru a contacta tinere

După ce s-a despărţit de tânăra actriţă Ana de Armas şi, în pofida zvonurilor că ar fi reluat relaţia cu...348

15 mai 00:00Monden„The Underground Railroad“, o miniserie ambiţioasă despre sclavie, în regia lui Barry Jenkins

297

Mapamond
15 mai 00:00MapamondMAE rus condamnă tentativele SUA şi UE de a influenţa mersul alegerilor în Republica Moldova

Rusia remarcă tentative în creştere din partea SUA şi UE de a exercita influenţă asupra conducerii Republicii...325

15 mai 00:00MapamondSUA: Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea lui George Floyd, amânat de un judecător din Minnesota

Procesul a trei poliţişti implicaţi în moartea afro-americanului George Floyd a fost amânat joi din august 2021...301

15 mai 00:00MapamondGermania: Poliţia din Frankfurt a arestat un bărbat înarmat, în apropierea unei moschei

308

15 mai 00:00MapamondCoronavirus: Norvegia exclude oficial AstraZeneca din campania sa de vaccinare anti-COVID-19

Norvegia a eliminat vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca din campania sa de inoculare, a declarat miercuri...344

15 mai 00:00MapamondCoronavirus: Pelerinii portughezi au luat cu asalt sanctuarul de la Fatima, în pofida pandemiei

Pandemia nu i-a împiedicat pe credincioşi, în special portughezi, să umple până la refuz sanctuarul de la Fatima,...326

15 mai 00:00MapamondSan Marino le va oferi turiştilor posibilitatea de a se imuniza cu vaccinul anti-COVID-19 Sputnik V

300

Sănătate
15 mai 00:00SănătateDislexia: cauze, simptome, gestionare

Dislexia este o tulburare specifică de învățare, care creează probleme cu cititul și scrisul. Persoana afectată...306

15 mai 00:00SănătateTotul despre anemia aplastică

Anemia idiopatică aplastică este o formă de anemie în care măduva osoasă încetează să mai producă celule de...285

15 mai 00:00SănătateStudiu: Probioticele, de ajutor în gestionarea obezității la copii?

298

15 mai 00:00Sănătate8 alimente și băuturi de evitat dacă ai artrită

Artrita este o problemă de sănătate ce presupune inflamația cronică la nivelul articulațiilor. Este o afecțiune...371

15 mai 00:00SănătateTusea cu mucus alb: ce o provoacă și când să mergi la medic

Fiecare dintre noi ne confruntăm din când în când cu tusea, care poate fi un semn al gâtului iritat sau poate...324

15 mai 00:00SănătateAi urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale

Chiar dacă urechea înfundată poate cauza, sau nu, un disconfort real, cum ar fi durerea, simplul fapt că nu poți...381

15 mai 00:00SănătatePerturbarea cronică a somnului la adolescenți poate duce la depresie

Potrivit unui nou studiu, perturbarea cronică a somnului în timpul adolescenței poate duce la depresie atât la...266

15 mai 00:00SănătateExercițiile fizice aduc beneficii de la prima sesiune de antrenament

Într-un studiu care a testat efectele exercițiilor fizice asupra metabolismului general, cercetătorii de la...311

15 mai 01:29SănătateINSP: 22.911 persoane imunizate anti-COVID au avut test pozitiv după prima doză de vaccin

467

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT