Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță 2025, după aplicarea noilor reforme
Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță 2025, după aplicarea noilor reforme
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPotrivit noilor reglementări, angajații nu vor mai primi voucherele de vacanță 2025 cu suma din anii trecuți, ci vor trebui să contribuie și ei. Mai exact, vor fi 800 de lei de la stat cu condiția să pună și ei aceeași sumă de 800 de lei.
Voucherele de vacanță 2025 nu vor mai avea aceeași valoare ca anii trecuți și s-a declanșat un adevărat scandal. Corina Martin, vicepreședinta Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România, a declarat că după aplicarea noilor norme privind voucherele de vacanță, un angajat va rămâne cu aproximativ 600 de lei. Ea a avertizat că impactul asupra industriei va fi mare și a estimat că aproximativ 30% dintre angajați nu le vor mai folosi.
Scandal cu voucherele de vacanță în 2025
”Este totuși o contribuție care se va duce în dezvoltarea și susținerea turismului românesc. Nu mai este însă același volum, aceeași valoare și, din păcate, mulți dintre salariați s-ar putea să renunțe la folosirea acestei valori care rămâne undeva la 600 de lei, pentru că există și o procedură care pentru angajat, pentru turist, înseamnă o declarație pe proprie răspundere că acesta va plăti o sumă egală cu ceea ce plătește de la statul român.
Este un procent destul de mare, ne îngrijorează această cifră (…) Cea mai mare problemă o avem pe litoralul românesc, destinație afectată de sezonalitate. Noi funcționăm acolo undeva spre trei luni.
Nu se pune problema în aceeași pondere în destinațiile care funcționează tot timpul anului, însă deficitul rămâne destul de mare pentru industrie” a spus Corina Martin, pentru Alba24.ro.
Astfel, industria se va orienta spre angajați din spațiul non-UE pentru forța de muncă. ”Sunt angajați pe care ne permitem să-i plătim”, a mai spus Corina Martin, potrivit romaniatv.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)