REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ce se petrece în organism atunci când nu mai ai activitate sexuală

Ce se petrece în organism atunci când nu mai ai activitate sexuală

Replica API 24 august 2021 | 00:00 931

Deși mulți dintre noi probabil nu-și pot imagina o viață fără sex, din când în când este firesc să trecem printr-o perioadă fără relații intime. Inevitabil, asta va avea un impact atât asupra corpului, cât și asupra psihicului, pentru că o viață sexuală împlinită merge mână în mână cu sănătatea ta mentală, fizică și emoțională, scrie doc.ro.

Sursă foto: Shutterstock

Sexul este o parte importantă în viața noastră. Îmbunătățește starea de spirit, iar specialiștii spun că o partidă de amor săptămânală poate chiar să crească longevitatea. Dar ce se întâmplă dacă nu faci sex regulat sau chiar deloc? Efectele pe care le are sexul asupra sănătății noastre variază în funcție de fiecare individ în parte, dar cert este că are repercusiuni asupra sănătății noastre mentale, fizice și emoționale.

Inima nu mai funcționează la fel de bine

Specialiștii spun că persoanele care fac sex o dată pe lună sau mai rar suferă de boli de inimă mai des decât cei care au o viață sexuală mai intensă. Pe lângă faptul că este o sursă de exerciții fizice, actul sexual ajută la menținerea estrogenului și progesteronului în limite normale, diminuându-se astfel riscul de boli cardiovasculare. La barbati, contribuie la menținerea unui nivel optim de testosteron.

Totodată, sănătatea inimii este strâns legată și de performanța sexuală. Penisul conține o rețea complexă de țesuturi care se umplu cu sânge în timpul unei erecții și, dacă aceste artere se îngustează din cauza depozitelor de colesterol, bărbații vor întâmpina probleme repetate în menținerea erecției.

Scade imunitatea

Sexul regulat întărește sistemul imunitar și pregătește organismul pentru a lupta împotriva bolilor prin eliberarea de endorfine. Acest lucru înseamnă că relațiile sexuale mai rare pot duce la boli mai frecvente cum sunt răceala sau gripa. Potrivit unui studiu efectuat în 2004, în saliva celor care fac sex regulat se găsește o concentrație foarte mare de anticorpi, numiți imunoglobulina A, care combat răceala.

Apar probleme la nivelul prostatei

Motivele nu sunt exact clare, dar, potrivit unui studiu2, bărbații care ejaculează mai puțin de șapte ori pe lună au mai multe riscuri să se confrunte cu afectiuni ale prostatei, spre deosebire de cei care ejaculează de cel puțin 21 de ori pe lună. Dar specialiștii atrag atenția că sexul neprotejat și partenerii multipli pot crește riscul declanșării acestor boli.

Este afectată sănătatea vaginală

A face sex după o pauză lungă de timp poate fi incomod pentru o mare parte dintre femei. Durează mai mult ca organismul feminin să se „reaprindă” și să producă suficientă lubrifiere pentru ca sexul să nu fie dureros. Situația se accentuează dacă femeile sunt la menopauză. Din cauza scăderii nivelului de estrogen, acestea se confruntă cu uscăciune vaginală și cu diminuarea elasticității vaginului. Rezultatul? Apar durerile în timpul actului sexual. Și bărbații se pot confrunta cu probleme la acest capitol. Unele cercetări 3 arată că persoanele de sex masculin care întrețin rar relații intime au de două ori mai multe riscuri să se confrunte cu disfuncții erectile decât cele care au o viață sexuală regulată.

Se diminuează riscul de infecții urinare

Nu e o surpriză pentru nimeni că riscul de infecții cu transmitere sexuală scade dacă nu întreții relații sexuale, dar se diminuează și riscul apariției infecțiilor tractului urinar. Optzeci la sută dintre infecțiile urinare care apar la femeile aflate în premenopauză debutează în 24 de ore de la actul sexual, iar frecvența partidelor amoroase este cel mai puternic predictor al infecțiilor recurente ale tractului urinar, potrivit multor cercetări 4.

Crește nivelul de anxietate

În timpul relațiilor intime sunt eliberate oxitocina și endorfinele. Acești neurotransmițători țin sub control anxietatea și stresul. Oxitocina mai are un beneficiu: te ajută să adormi și să ai un somn odihnitor. De aceea, de multe ori, partenerii adorm cu usurinta dupa actul sexual, iar acest obicei are efecte benefice si asupra vietii de cuplu si a sanatatii psiho emotionale.

Este afectată și viața de cuplu

Pentru multe cupluri, actul sexual regulat este o cale prin care se reconectează, activitatea sexuala regulata „deschizând” ușa pentru o mai bună comunicare, incredere, mentinerea sentimentelor afective si o stima de sine crescuta. În general, cuplurile care fac mai des sex se simt mult mai conectate emoțional în comparație cu cele care nu au o viață sexuală intensă.

Te confrunți cu crampe menstruale intense

În mod surprinzător, sexul poate ajuta la ameliorarea crampelor menstruale datorită hormonilor pe care corpul îi eliberează în timpul actului sexual, cu precădere oxitocina. Crampele menstruale sunt rezultatul contractării uterului. Când femeile au orgasm, mușchii uterului se contractă și ei. Apoi se relaxează. Această relaxare ar trebui să diminueze crampele menstruale. Acesta este un beneficiu neașteptat al partidelor de amor, pe care femeile îl pierd dacă nu fac sex, susțin specialiștii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272