Ce soluție există pentru persoanele care nu se mai pot alimenta natural
Ce soluție există pentru persoanele care nu se mai pot alimenta natural
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUnele afecțiuni severe pot avea consecințe dintre cele mai neplăcute, care influențează semnificativ calitatea vieții. Printre astfel de consecințe este și imposibilitatea de alimentare în mod natural.
Aceasta este o situație întâlnită la pacienții cu tulburări severe de deglutiție, cauzate de unele afectări neurologice, precum boala Parkinson, scleroza multiplă sau scleroza laterală amiotrofică și accidentele vasculare cerebrale, dar și la pacienții cu cancere din sfera ORL, respectiv cancer de cap și gât, cancer esofagian sau alte tumori ale faringelui.
Chiar și în astfel de situații există soluții: intervenția de gastrostomie, care permite medicului să realizeze o gastrostomă, adică o deschidere a stomacului la exterior, prin peretele abdominal, cu plasarea unui tub gastric prin care alimentele, inclusiv lichidele și medicamentele, sunt introduse direct în stomac.
Indicația pentru gastrostomie este stabilită numai după o evaluare minuțioasă a pacientului, care include examen clinic, analize de laborator, investigații imagistice – ecografie abdominală, CT, RMN. În acest fel, se va stabili dacă pacientul este eligibil pentru operație sau are contraindicație.
O mare atenție trebuie acordată pacienților cu tulburări de coagulare, care nu pot fi corectate, celor cu ischemie intestinală sau cu peritonită, deoarece ei au contraindicație absolută pentru operația de gastrostomie, dar și celor cu sângerare gastrointestinală recentă, cu ascită sau cu instabilitate hemodinamică.
În prezent, procedura de realizare a gastrostomei este realizată minim invaziv, prin tehnici de endoscopie digestivă, iar pentru confortul pacienților, intervenția de gastrostomie se efectuează cu sedare.
Pentru obținerea celor mai bune rezultate, este important ca intervenția să fie efectuată într-un centru modern, dotat cu echipamente performante, de medici gastroenterologi cu competență în endoscopie digestivă și cu experiență în efectuarea unor astfel de proceduri, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)