Ce spune IPJ despre accidentul de pe A4 în care au fost răniți 2 copii
Ce spune IPJ despre accidentul de pe A4 în care au fost răniți 2 copii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestInspectoratul Județean de Poliție Constanța a venit cu o serie de precizări referitoare la accidentul care s-a petrecut miercuri dimineață pe A4 între Constanța și Agigea, accident în urma căruia au suferit răni și doi copii de 7 și 12 ani.
”Miercuri, 23 iulie, în jurul orei 6.55, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția Autostrăzilor A4 cu A2 (km 15+300 metri).
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un autoturism, condus de un bărbat, de 44 de ani, dinspre orașul Ovidiu către comuna Agigea.
Din primele cercetări a reieșit faptul că, din cauza unor preocupări de natură să-i distrage atenția, bărbatul în cauză ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în coliziune cu parapetul de pe partea dreaptă a drumului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a 4 persoane, dintre care 2 minori, cu vârsta de 7, respectiv 12 ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a potrivit IPJ Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.9° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)