Ce spune IPJ despre tânăra de 20 de ani care a pus pe jar Constanța! A făcut un scandal monstru într-o cafenea din zona Dacia
Ce spune IPJ despre tânăra de 20 de ani care a pus pe jar Constanța! A făcut un scandal monstru într-o cafenea din zona Dacia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestIPJ Constanța a transmis că tânăra de 20 de ani care a băgat spaima în constănțeni, după ce a avut mai multe episoade de agresivitate și antisociale asupra mai multor localnici, a fost imobilizată și transportată în repetate rânduri la spitalul de psihiatrie pentru evaluare și consult de specialitate. Reamintim că Replica a intrat în posesia unei filmări realizate în vara anului 2026, într-o cafenea din zona Dacia. În imagini, tânăra intră în local, discută cu barista, iar la un moment dat ridică un scaun înalt de bar și îl aruncă spre acesta și spre aparatura din spatele tejghelei. Oamenii aflați în cafenea intervin, iar femeia pleacă, nu înainte de a mai răsturna mai multe obiecte.
„În perioada august – octombrie 2026, precum și cu alte ocazii, polițiștii au intervenit în mod ferm pentru a stopa comportamentele agresive și antisociale ale persoanei în cauză. Pentru siguranța publică și a propriei persoane, tânăra a fost imobilizată și transportată în repetate rânduri la spitalul de psihiatrie pentru evaluare și consult de specialitate.
Subliniem faptul că atribuțiile Poliției Române se limitează la intervenția la evenimente, aplanarea stărilor conflictuale, conducerea persoanelor la unitățile medicale și întocmirea actelor de urmărire penală.
Decizia privind stabilirea diagnosticului, necesitatea internării (voluntare sau nevoluntare) sau punerea în libertate/externarea pacientului aparține în exclusivitate personalului medical specializat.
La acest moment nu există un protocol de colaborare sau de informare operativă prin care unitatea spitalicească să notifice organele de poliție cu privire la decizia medicală luată (dacă persoana rămâne internată sub supraveghere ori dacă a fost lăsată să părăsească spitalul).
În prezent, la nivelul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, tânăra este cercetată în 9 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, abuz de încredere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz din cadrul parchetului competent, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.”, a transmis IPJ Constanța.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.7° Constanța 










