REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ce spune ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, despre nivelul de siguranță al României

Ce spune ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, despre nivelul de siguranță al României

Lorena CRISTEA 30 martie 2026 | 00:00 487

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susține că România se numără printre statele sigure la nivel global, invocând datele publicate de platforma Numbeo. Potrivit acestor statistici, bazate pe percepțiile cetățenilor din întreaga lume, România ocupă locul 28 în Europa, cu un indice al criminalității de 32,8 și un nivel al siguranței de 67,2.

Ce spune ministrul de Interne, Catalin Predoiu, despre nivelul de siguranta al Romaniei Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu 

Cum se compară România cu alte state europene

Conform datelor analizate, nivelul criminalității din România este perceput ca fiind mai redus decât în țări precum Franța, Irlanda, Germania, Belgia, Spania sau Marea Britanie.

În același timp, cetățenii consideră că Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova au un grad de criminalitate mai ridicat decât România.

În topul statelor mai sigure se regăsesc însă Polonia, Austria, Elveția, Finlanda, Cehia și Danemarca. La nivel global, cele mai afectate țări de criminalitate sunt considerate Papua Noua Guinee, Venezuela și Haiti.

Măsurile invocate de Ministerul de Interne

Ministrul a legat aceste rezultate de activitatea intensă a structurilor din subordinea MAI. El a subliniat direct amploarea intervențiilor:

„13.786! Nu e doar un număr, este parte din eforturile MAI în războiul cu criminalitatea organizată: 13.786 de percheziţii domiciliare într-un an la suspecţi de infracţiuni grave. Peste 1.800 de acţiuni de amploare pentru combaterea criminalităţii organizate. 123 de grupuri infracţionale destructurate. Peste 3 tone de droguri de risc şi mare risc confiscate”.

În plus, Predoiu a explicat că autoritățile au investit în infrastructură și resurse, inclusiv prin înființarea unor noi laboratoare pentru analiza drogurilor, dezvoltarea registrului național automatizat, extinderea structurilor canine și creșterea numărului de polițiști specializați antidrog.

Concluzia oficială: siguranța, un rezultat al acțiunilor MAI

În opinia ministrului, toate aceste acțiuni se reflectă direct în percepția internațională asupra României. El a declarat că aceste eforturi „pot fi traduse într-un rezultat recunoscut la nivel mondial”, susținând că România este astăzi „printre cele mai sigure ţări din lume”, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
a,Romania este tara in care guvernantii aplica orice le este la indemana impotriva populatiei. Este sigur ca romanii sunt distrusi ,asta fiind spre folosul altora.
3
1
Ati uitat cand va tinea la cotet in pandemie si el cu orban si arahat dadeau petreceri
4
1
glasuieste
3
0