REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.6° Constanța Joi, 22 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7620
15.6° Constanța Joi, 22 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7620
 

Cea mai mare tranzacție cu terenuri arabile mari din 2023 a avut loc la Constanța

Cea mai mare tranzacție cu terenuri arabile mari din 2023 a avut loc la Constanța

A.C. 10 ianuarie 2024 | 00:00 9504

Piața terenurilor arabile compacte s-a reîntors anul trecut la un nivel similar cu cel din perioada pandemică, raportându-se 11 tranzacții cu suprafețe ce depășesc 30 de hectare, ce au vizat un total de aproximativ 517 hectare în valoare de 20 milioane de lei (4 milioane de euro), potrivit unei analize realizată de Economica pe baza datelor publicate de către Ministerul Agriculturii și care iau în calcul doar contractele pentru care există avizul final al Ministerului Agriculturii, conform economica.net

Cea mai mare tranzactie cu terenuri arabile mari din 2023 a avut loc la Constantateren agricol, foto cu rol ilustrativ

Cu un an în urmă, Ministerul Agriculturii a avizat pozitiv 19 tranzacții cu terenuri arabile mai mari de 30 de hectare, adică cu opt mai multe decât în 2023. Tranzacțiile au vizat 800 de hectare de teren, în valoare de peste 7 milioane de euro.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, cea mai mare tranzacție a vizat un teren de 118,3 hectare din localitatea Grădina, județul Constanța, pentru care o întreprindere individuală (Stanciu Gheorghe), fost arendaș, a plătit aproximativ 4 milioane de lei (830,7 mii de euro în total sau o medie de 7.000 de euro hectarul). Vânzătorii sunt investitorii italieni Attilio și Gian Franco Beccaria.

Urmează o tranzacție de 102,8 hectare de teren arabil situat pe raza localității Slobozia, Giurgiu, pentru care o altă întreprindere individuală (Gheța Sorin Cosmin) a achitat 6 milioane de lei  (peste 12.100 de euro hectarul). Vânzătorul este SC Danube Land Invest.

Nu în ultimul rând, în 2023 au fost perfectate două tranzacții  a câte 50 de hectare fiecare, în localități și cu cumpărători diferiți, pentru care s-au achitat 2,1 milioane de lei și respectiv 1,7 milioane de lei. Cumpărători au fost o persoană fizică și societatea Agrarcris.

Menționăm că tranzacțiile enumerate anterior se referă exclusiv la terenuri arabile cu suprafețe mai mari de 30 de hectare vândute bloc și raportate, potrivit legislației în vigoare, de Ministerul Agriculturii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta este doar inceputul .Si astfel de tranzactii se vor mai autoriza si in anii ce vin datorita faptului ca in ciuda situatiei internationale in aceste timpuri tulburi oamenii inteligenti prefere sa investeasca in anumite zone di Tara Noastra indiferent de risc. Sinu procedeaza cum fac foarte multe persoane interesate doar de siguranta proprie si prefera ori sa paraseasca tara noastra cu toata familia ori prefera sa isi lase familiile in tare sub pretextul ca sunt cap de familie si mai departe ARomania se poate vedea si din avion ... cata suprafata arabila avem ne lucrata de diversi mostenitori dupa promulgarea libertatii socialiste in anul1990
0
0
si nu au fermierii samsari bani ! nu platesc taxe si impozite le da suventii statul si ei vand inafara productia iar tara cumpara de la ucrainieni faina ulei soia pline de otravuri
6
3
Agricultori.Ciocoii vechi și noi.Nu agricultori.
7
1