Cea mai scumpă casă din oraș costă cât un castel în sudul Franței! Prețurile ating un nou record în Constanța
Cea mai scumpă casă din oraș costă cât un castel în sudul Franței! Prețurile ating un nou record în Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO casă în cartierul Compozitorilor reprezintă o oportunitate imobiliară rară pentru cei care caută o locuință de lux în Constanța. Cu facilități de top, design deosebit și amplasare într-o zonă liniștită, cea mai scumpă vilă din oraș este scoasă la vânzare pentru suma de 3 milioane de euro și, dacă este dispus să plătească această sumă, noul proprietar se va bucura și de o curte de peste 1.000 de metri pătrați.
„Această vilă impresionantă se vinde mobilată și utilată. Toate materialele de construcție au fost aduse din Spania. Construcția este din BCA, iar încălzirea se face cu gaz, având centrală”, se precizează în anunțul de vânzare publicat pe Imobiliare.ro.
Proprietatea este desfășurată pe patru niveluri – demisol, parter, etaj și mansardă. La demisol se află piscina interioară, jacuzzi-ul, sala de fitness, garajul, crama și camerele tehnice.
Parterul găzduiește un living, o zonă de dining, o bucătărie, un dormitor cu baie proprie și o baie de serviciu. Etajul are trei dormitoare, fiecare cu baie, o terasă și un dressing. Mansarda completează spațiul cu un dormitor, o cameră de recreere și o terasă.
Cât costă un palat în sudul Franței?
Mai multe proprietăți aflate în sudul Franței sunt disponibile la vânzare pentru sume apropiate de cea solicitată pentru cea mai scumpă vilă din Constanța. Potrivit unui site de specialitate, cu 2,6 milioane de euro poți cumpăra, de exemplu, o proprietate în Gers. Discutăm despre un castel construit în 1649, care dispune de 8,7 hectare de teren.
Cu un buget mai generos, de 3,9 milioane de euro, poți deveni noul proprietar al unui castel situat în zona Montpellier. Locuința include 16 dormitoare și un parc cu pădure care se extinde pe o suprafață de 15 hectare.
Constanța urcă în clasamentul național: apartamente tot mai scumpe în 2025
Piața imobiliară din Constanța a înregistrat creșteri semnificative în ultimii ani. Conform Indicelui Imobiliare.ro, în luna martie, prețul mediu solicitat pentru apartamentele din Constanța a fost de 1.834 euro/mp.
Apartamentele noi au atins încă din februarie borna de 2.000/mp, iar luna trecută au ajuns chiar la 2.037 euro/mp.
Pentru apartamentele vechi proprietarii cer în continuare un preț mai mic, în medie 1.814 euro/mp. Doar în cazul garsonierelor prețul solicitat a scăzut ușor în martie, cu 1,1%, în timp ce pentru celelalte categorii de apartamente s-au putut observa ușoare scumpiri.
Dacă în ultimul an, suma solicitată pentru metrul pătrat a crescut în Constanța cu 12%, alte orașe din România s-au confruntat cu adevărate explozii ale prețurilor. Cumpărătorii craioveni au găsit în martie oferte chiar cu 20% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni, iar cei din Cluj-Napoca, cu aproape 17%.
De scumpiri mai temperate au avut parte cei din Timișoara, unde prețul solicitat a crescut cu 11% în martie 2025 comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 


















