REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Cei mai buni sportivi ai anului 2022, premiaţi în Gala Voleiului Românesc

Cei mai buni sportivi ai anului 2022, premiaţi în Gala Voleiului Românesc

A.F. 22 decembrie 2022 | 00:00 375

Federaţia Română de Volei (FRV) i-a premiat pe cei mai buni sportivi ai anului 2022 în cadrul unei gale organizate, luni, la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

Cei mai buni jucători au fost desemnaţi Rodica Buterez (CSM Târgovişte) la feminin şi Adrian Aciobăniţei (Chaumont Volley-Ball 52) la masculin.

Rodica Buterez a declarat în cadrul galei că premiul aparţine tuturor celor care au ajutat-o în acest an

"Mulţumesc pentru acest titlu. El însă nu este numai al meu, este al tuturor celor care m-au ajutat. De la cei din federaţie, pentru munca depusă pe timpul cât am fost la echipa naţională, până la colegii şi antrenorii de la echipa de club", a spus Buterez.

Preşedintele Adin Cojocaru a afirmat că anul 2022 a fost unul bun, chiar dacă "era loc şi de mai bine".

"E un an are a adus lucruri pe care le considerăm bune. E adevărat că este loc şi de mai bine. Însă am reuşit să ne calificăm la un Campionat European atât la fete, cât şi la băieţi, am participat la FOTE, la Campionatul European Under-18... deci de la juniori şi până la seniori am reuşit să ajungem la turneele finale. Sperăm acum ca la Europenele de seniori de anul viitor să fie o încununare a muncii antrenorilor, a jucătorilor şi a federaţiei", a explicat Cojocaru.

Lista completă a premiilor oferite în cadrul Galei Voleiului Românesc 2022

Sportiva anului - Rodica Buterez (CSM Târgovişte)
Sportivul anului - Adrian Aciobăniţei (Chaumont, Franţa)
Antrenorul anului - Gianni Creţu (naţionala Sloveniei)
Performanţa anului la seniori - câştigarea Silver League şi calificarea la CE 2023 - Sergiu Stancu, antrenorul naţionalei masculine
Performanţa anului la senioare - semifinalista Golden League şi calificarea la CE 2023 - Guillermo Naranjo, antrenorul naţionalei feminine
Cel mai bun club de junioare - CS Dinamo Bucureşti (Dana Mincă, antrenor)
Cel mai bun club de juniori - CTF Mihai I Bucureşti (Alin Bologa, antrenor)
Antrenorul anului la junioare - Dorin Horvath (CSŞ Lugoj)
Antrenorul anului la juniori - Răzvan Vasile (CTF Mihai I)
Premii pentru merite deosebite în dezvoltarea voleiului românesc: Ileana Berdilă, Ioana Cotoranu, Aurel Drăgan, Marian Păuşescu, Marian Stamate, Ion Şoacă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212