REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.3° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Cel mai mare cultivator de cătină din România câştigă peste 10.000 de euro la hectar

Cel mai mare cultivator de cătină din România câştigă peste 10.000 de euro la hectar

Replica API 2 noiembrie 2012 | 00:00 326

Un cercetător român din Arad a ajuns după aproape 35 de ani de muncă în pomicultură cel mai mare producător de cătină din ţară. Producţia o vinde la nemţi şi obţine un profit de 10.000 de euro/ha.

Alexandru Vasile a început să se intereseze de cătină încă de pe vremea facultăţii. Ce-i drept, a avut şi şansa să-l aibă profesor pe Victor Cireaşă, promotorul culturii în România. Acesta a fost primul care a observat că planta poate fi luată din flora spontană şi introdusă în cultură, povesteşte Vasile. După aceea, au urmat mulţi ani de cercetare pentru tânărul absolvent până să culeagă roadele muncii sale.

"Am văzut toată cătina din România. Am luat 3.000 de plante la analiză, din care au rămas 300. O mare parte dintre acestea n-au răspuns la tehnologie, iar în final, am rămas cu cinci soiuri", spune Vasile, care şi-a brevetat soiurile şi le-a înscris în Catalogul Oficial.

În urmă cu patru ani, a înfiinţat la Frumuşeni, lângă Arad, prima fermă pilot profesionistă din România - centru de excelenţă pentru cultura cătinei, cum îi place să spună - , unde au fost cultivate soiuri nobile. Aici are la dispoziţie circa 32 hectare de teren agricol, unde îşi desfăşoară activitatea pe mai multe paliere: ameliorare, pepinieră şi producţie de fructe. Aproape jumătate din suprafaţă este destinată cultivării cătinei, pe care o vinde în întregime în Germania.

Are însă planuri legate şi de procesare (se poate produce susuri, siropuri, ulei etc.) pentru că ar putea să câştige "cu două zerouri mai mult" decât acum. Dacă ţinem cont că potenţialul productiv este de 20 de tone la hectar, iar preţul de vânzare a cătinei este de 1,7-1,9 euro la kilogram, este lesne de înţeles pe ce mizează cercetătorul român. Cătina este un bun antioxidant şi conţine de două ori mai multă vitamina C decât măceşul şi de zece ori mai mult decat citricele.

Mai mult pe www.agrointel.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272