REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Cel mai recent film din franciza ''Star Wars'', ridiculizat de o parte a criticilor de cinema americani

Cel mai recent film din franciza ''Star Wars'', ridiculizat de o parte a criticilor de cinema americani

Replica API 20 decembrie 2019 | 00:00 298

"The Rise of Skywalker" ar trebui să închidă o saga începută de franciza "Star Wars" în urmă cu 42 de ani, dar numeroşi critici americani consideră că acest film şi-a ratat obiectivul, informează AFP.

Miercuri, acest film beneficia de 59% opinii pozitive pe site-ul Rotten Tomatoes, cel mai slab scor obţinut de un film "Star Wars" după cel realizat de "The Phantom Menace" în 1999.

Filmul "The Rise of Skywalker" a intrat deja în cinematografele din mai multe ţări, însă va fi lansat oficial abia vineri în Statele Unite, unde a beneficiat însă de câteva proiecţii speciale.

Mulţi critici de cinema îi reproşează regizorului JJ Abrams că a mizat pe cartea facilităţii, preferând să îi conducă pe fanii "Star Wars" pe cărări deja bătute, în loc să le propună un deznodământ original pentru cele trei trilogii lansate în această serie cinematografică.

Potrivit Los Angeles Times, "The Rise of Skywalker" este "o renunţare spectaculoasă", în care abundă "răsturnări de situaţie gratuite şi ostentative".

"Filmul este atât de preocupat să nu supere, încât sfârşeşte prin a semăna mai degrabă cu o operă scrisă de fani decât creaţia unor profesionişti din industria cinematografică", au deplâns la rândul lor criticii de la revista Time.

Cei de la publicaţia The Hollywood Reporter au reproşat acestui film faptul că doreşte să facă mereu prea mult, prezentând o acumulare "de ingrediente uneori dubioase", care lasă spectatorul în pragul unei indigestii.

Mai mulţi specialişti consideră că "The Rise of Skywalker" are de suferit în urma comparaţiei cu precedentul opus din serie, "The Last Jedi", lansat în 2017, considerat a fi mult mai îndrăzneţ. Acel film, care plasa sub semnul întrebării anumite fundamente ale francizei "Star Wars", i-a sedus pe criticii de specialitate, însă a fost foarte rău primit de fanii din nucleul dur al seriei.

Noul opus "Star Wars" este însă departe de a fi dezamăgit pe toată lumea. Revista Variety îl consideră "un film bine lucrat din punct de vedere emoţional", "cel mai elegant şi satisfăcător" de după "The Empire Strikes Back" din 1980.

Cotidianul britanic The Telegraph estimează că acest lungmetraj "oferă eroilor noştri sfârşitul flamboiant şi emoţionant pe care îl merită".

Pentru criticii de la The Guardian, "The Rise of Skywalker" se achită de obligaţii "făcând pe placul tuturor, deşi nu acordă logicii o importanţă prea mare".

Cronicile pozitive ale jurnaliştilor specializaţi reprezintă "un plus", dar "adevăratul test" va veni din partea primilor fani americani care vor viziona pelicula, a declarat Paul Dergarabedian, expert în compania de marketing Comscore, potrivit căruia "performanţele pe termen lung vor depinde de zvonurile apărute în publicul larg".

La cinematograful El Capitan de pe Hollywood Boulevard din Los Angeles, care organizează cu casa plină o retrospectivă integrală a filmelor din franciza "Star Wars" până când al nouălea opus va fi lansat joi seară, nu există nicio îngrijorare pe această temă.

"The Rise of Skywalker" deţine recordul de rezervări de bilete în sistem de pre-comandă pentru acest an, a dezvăluit un director al cinematografului, proprietate a studioului Disney, care produce filmele "Star Wars".

Specialiştii prezic un debut fulminant pentru "The Rise of Skywalker", cu încasări prognozate între 200 de milioane şi 250 de milioane de dolari în weekendul premierei sale din Statele Unite şi Canada.

Acest film a fost lansat miercuri în cinematografe din numeroase ţări, precum Germania, China şi Franţa, unde fan-clubul "Planeta Star Wars" a sărit în apărarea lungmetrajului regizat de JJ Abrams.

"Pariu reuşit? Răspunsul este un mare 'DA', chiar dacă filmul nu este perfect", au scris reprezentanţii clubului pe site-ul său oficial, urmărit de aproximativ 20.000 de abonaţi.

"Sarcina este departe de a fi uşoară şi este imposibil să mulţumeşti fiecare fan în parte", iar JJ Abrams a oferit "cea mai bună încheiere posibilă pentru această saga", se afirmă în acelaşi mesaj online. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272