REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Cel mai vârstnic jandarm din Constanţa, sărbătorit la împlinirea a 90 de ani

Cel mai vârstnic jandarm din Constanţa, sărbătorit la împlinirea a 90 de ani

Replica API 7 noiembrie 2015 | 00:36 281

Recunoştinţă

Recunoştinţă

Cel mai în vârstă jandarm constănţean, colonel (r) Mitran Ion, din municipiul Constanţa, va aniversa sâmbătă, 7 noiembrie, împlinirea frumoasei vârste de 90 ani. Cu prilejul aniversării, camaradul nonagenar a fost invitat vineri, 6 noiembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, unde a fost felicitat de conducerea instituţiei, în prezenţa personalului precum şi a foştilor colegi rezervişti. Vizibil emoţionat, sărbătoritul a evocat participanţilor câteva momente trăite în timpul carierei militare.

Cu această ocazie, a fost vizitată Sala Tradiţiilor amenajată la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Precizăm că longevivul jandarm este tatăl unui copil şi bunic pentru 2 nepoţi. Colonelul (r.) Mitran Ion s-a născut la data de 7 noiembrie 1925 în localitatea Independenţa din judeţul Constanţa. În data de 6 martie 1950 a fost încadrat la Regimentul 6 Grăniceri Calafat. Începând cu data de 1 martie 1960 a activat la Brigada Pază Obiective Constanţa, trecând în rezervă la data de 15 mai 1981.

De-a lungul carierei militare a îndeplinit mai multe funcţii dintre care amintim: comandant pluton, şef birou mobilizare şi şef birou operaţii. În timpul activităţii a fost apreciat numai cu calificativul “foarte bun”, fiind recompensat în mai multe rînduri pentru calitatea muncii sale. “Trasmitem pe această cale vârstnicului jandarm urări de sănătate, viaţă lungă, şi multe bucurii alături de cei apropiaţi sufletului”, au transmis reprezentanţii IJJ Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272