Cel puţin trei soldaţi au fost ucişi şi 18 răniţi într-un atac rus asupra unei baze de antrenament ucrainene
Cel puţin trei soldaţi au fost ucişi şi 18 răniţi într-un atac rus asupra unei baze de antrenament ucrainene
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin trei soldaţi ucraineni au fost ucişi şi 18 răniţi marţi într-un atac rusesc asupra unei tabere de antrenament militar, a anunţat armata ucraineană, la o zi după ofensivele nocturne ruse soldate cu 25 de morţi, relatează Reuters.
„Inamicul a lansat un atac cu rachete asupra teritoriului uneia dintre unităţile de antrenament ale forţelor terestre”, a declarat armata ucraineană pe Facebook. „Trei militari au murit şi 18 au fost răniţi”, a adăugat armata, fără a preciza locul atacului. Bloggerii militari au sugerat că a avut loc în apropierea graniţei de nord a ţării, în regiunea Cernihiv.
Marţi, Rusia a lansat şase rachete şi a efectuat 1.229 de atacuri cu drone sinucigaşe, a informat armata ucraineană.
În noaptea precedentă, cel puţin 25 de civili, printre care o femeie însărcinată şi 15 persoane deţinute într-o colonie penitenciară din regiunea Zaporojie (sud), au murit în bombardamentele ruseşti, potrivit autorităţilor. Acestea au raportat peste 70 de răniţi, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.8° Constanța 














