REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Celebra pianistă Martha Argerich, nevoită să anuleze noi concerte pe motiv de boală

Celebra pianistă Martha Argerich, nevoită să anuleze noi concerte pe motiv de boală

A.F. 15 august 2023 | 00:00 441

Pianista Martha Argerich şi-a anulat concertele pe care trebuia să le susţină în Austria şi în Germania din cauza unei maladii, au anunţat luni organizatorii spectacolelor, transmite AFP.

Celebra pianista Martha Argerich, nevoita sa anuleze noi concerte pe motiv de boalaMartha Argerich, sursa foto: Martha Argerich/Facebook

În vârstă de 82 de ani, Martha Argerich, născută la Buenos Aires şi naturalizată în Elveţia, trebuia să participe la un turneu estival împreună cu West-Eastern Divan Orchestra, o orchestră fondată de celebrul dirijor Daniel Barenboim în 1999, care reuneşte muzicieni israelieni şi arabi.

Săptămâna trecută ea şi-a mai anulat două angajamente, la Koln (vest) şi la festivalul de la Lucerna (Elveţia), invocând tot motive medicale, însă a sperat într-o refacere rapidă care să-i permită să-şi continue turneul. Din nefericire nu a fost cazul, conform comunicatului organizatorilor.

Ea va fi înlocuită de de germanul de origine rusă Igor Levit pentru concertele prevăzute la 17 şi 19 august la festivalul de la Salzbourg (Austria) şi la Berlin.

Copil excepţional, Martha Argerich era capabilă de la vârsta de 3 ani să reproducă la pian o melodie auzită şi a susţinut primul său concert alături de o orchestră la vârsta de 8 ani. În 1955 s-a mutat în Europa împreună cu familia, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere