REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cercetat pentru trafic de persoane și violență în familie

Cercetat pentru trafic de persoane și violență în familie

Valentina CAMARA 20 martie 2023 | 15:51 463

La data de 17 martie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, au derulat o acțiune pe linia traficului de persoane.

Cercetat pentru trafic de persoane si violenta in familie

Astfel, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, două în municipiul Craiova şi unul în oraşul Filiaşi, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane şi violenţă în familie.

În fapt, un bărbat, din orașul Filiași, este bănuit că, în perioada octombrie 2021 – decembrie 2022,  ar fi racolat în scopul exploatării sexuale o tânără aflată în stare de vulnerabilitate, provenind dintr-o familie dezorganizată.

Prin acțiuni specifice metodei loverboy, bărbatul ar fi convins-o pe tânără să se mute la locuința sa, din orașul Filiași, iar, după aproximativ cinci luni, ar fi transportat-o în Italia, unde, prin inducere în eroare și constrângere (exercitarea de acte de violență extremă), ar fi exploatat-o sexual prin obligarea la practicarea prostituției, sumele de bani astfel obţinute, între 40-350 de euro/zi, fiind însușite de bărbat.

Ulterior, activitatea de exploatare a tinerei a continuat și în Germania.

În luna decembrie 2022, cei doi au revenit în țară, bărbatul continuând să exercite presiuni psihice și fizice asupra femeii, iar, la data de 21 decembrie 2022, acesta i-ar fi provocat plăgi cu un obiect înțepător.

De asemenea, bărbatul ar fi amenințat-o că îi va aplica noi lovituri cu obiectul înțepător, obligând-o în această modalitate să înghită 20 de comprimate de paracetamol.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate pașaportul și certificatul de naștere al femeii.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbat, iar, în cursul zilei de 18 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus, față de acesta, arestarea preventivă.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614