Cererea de LIBERARE condiționată a lui Valentin Preda, RESPINSĂ
Cererea de LIBERARE condiționată a lui Valentin Preda, RESPINSĂ
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul secretar de stat Valentin Preda, fostul consilier al lui Radu Mazăre, a încercat să iasă din pușcărie! Acesta a formulat cerere de liberare condiționată, însă judecătorii de la Medgidia i-au respins cererea, pe motiv că fracţia pentru a putea fi liberat condiţionat condamnatul se împlineşte pe 6 iunie a.c. Preda ispășește pedeapsa de 4 ani de închisoare, într-un dosar de trafic de influență, condamnarea fiind aplicată în aprilie 2019, de Curtea Supremă. De altfel, precizăm că Preda s-a ales cu un nou dosar de trafic de influență, fiind trimis în judecată, la Tribunalul București, pe 15 decembrie 2020.
Preda, un nou dosar de trafic de influență
Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Răducu Preda (PSD), a fost trimis în judecată, în urma cu două săptămâni, pentru trafic de influență. Fostul politician e acuzat i-ar fi cerut 750.000 de euro reprezentantului companiei care executa lucrările de extindere a rețelei de metrou din București, pentru ași folosi influența pe care o avea asupra decidenților din Ministerul Transporturilor, astfel încât investiția sa fie menținută pe lista de priorități a Guvernului. Potrivit DNA, banii ar fi fost ceruți prin intermediul unui fost consilier al ministrului Transporturilor, Tudor Gabriel Bohălteanu, acesta din urmă recunoscându-și vina în fața procurorilor.
Vrea să fie judecat în libertate, a cerut liberarea condiționată în dosarul în care a fost condamnat la 4 ani, tot pentru trafic de influență
Valentin Preda vrea să fie judecată în libertate, în acest moment el fiind încarcerat la Poarta Albă, după ce a ost condamnat, în 2019, la 4 ani, tot pentru trafic de influență. În acest sens, pe 9 martie a formulat o cerere de liberare condiționată, la Judecătoria Medgidia. Pe 17 martie, magistrații i-au respins cerere ca inadmisibilă. Preda a formulat recurs, pe 18 martie, urmând ca Tribunalul Constanța să aibă ultimul cuvânt. Reamintim că, în acest caz, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, în aprilie 2019. Valentin Preda a fost cercetat pentru trafic de influenţă, alături de Manolachi Dan-Emil, fost ofiţer de poliţie judiciară în DNA, acesta bifând 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului.
Valentin Preda, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor la data faptelor, a fost acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Acesta era membru al PSD- Constanţa şi a fost promovat de Radu Mazăre în Guvern.
Cine este Valentin Preda!
Valentin Preda a fost secretar de stat în cadrul ministerului Transporturilor aproape 7 ani. El a fost numit prima dată de Miron Mitrea, de aici a plecat ca director la o companie din Constanța. La finalul anului 2009 a devenit membru în Consiliul de Administrație al Porturilor Maritime Constanța, și ulterior consilier al primarului Radu Mazăre. A revenit la Transporturi în ianuarie 2010, când ministru era Radu Berceanu. Începând din luna mai 2010, a fost concomitent și consilierul lui Radu Mazăre, timp de doi ani. De altfel, Radu Mazăre și-a declarat public simpatia față de Valentin Preda, căruia îi spunea "Valerică".
Valentin Preda a rămas în minister până în ianuarie 2013, când fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, l-a eliberat din funcție. După câteva zile, premierul de atunci, Victor Ponta, l-a numit secretar de stat. A rămas pe funcție până-n februarie 2013, când procurorii DNA au făcut flagrantul în dosarul în care a fost condamnat.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.9° Constanța 















