REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Cernavodă: 35 de străzi, asfaltate din luna iulie şi până în prezent

Cernavodă: 35 de străzi, asfaltate din luna iulie şi până în prezent

Replica API 31 august 2019 | 01:26 384

Primăria orașului Cernavodă, prin Servicul ADPP, a demarat în luna iulie a acestui an programul ”Lucrări de întreținere străzi și parcări prin turnare covor mixtură asfaltică din orașul Cernavoda pentru anul 2019”.

Programul include 66 de locații, străzi și parcări ce prezintă numeroase defecțiuni precum gropi, denivelări fisuri etc.

În aceste zile, lucrările aferente programului au fost executate în cartierul I.D. Chirescu. În acest cartier s-a turnat covor asfaltic pe străzile: Primăverii, I. D. Chirescu, Luptei, Revoluției, Lunei, Muncitorilor, Treierișului, Soarelui, Theodor Aman și Muncii, precizează administraţia locală.

"Până în prezent lucrările au fost executate pe sectoare, respectiv pe cartiere, în funcție de starea de degradare a carosabilului astfel că, până în prezent, prin acest program au fost asfalate 35 de străzi din orașul Cernavodă. Asfaltarea continuă și în perioada următoare pe străzile din orașul Cernavodă", a precizat primarul oraşului Cernavodă, Liviu Negoiţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272