Cerșetorii care s-au agățat de poarta bisericii din Poarta 6 vindeau salcie pentru sfințit la preț... nesfințit. Video
Cerșetorii care s-au agățat de poarta bisericii din Poarta 6 vindeau salcie pentru sfințit la preț... nesfințit. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCerșetoria este una dintre cele mai vechi practici de pe Pământ. Dar când „credința“ trântorilor devine afacere, nici poliția nu are un cuvânt de spus. Cetele lui Ali Baba s-au proptit în fața porților bisericii, ca în fiecare an, și agasau trecătorii cu salcie pentru sfințit la bucată. Cum toate sărbătorile mari au devenit comercializate, au luat exemplul Iepurașului de Paște, și au adus în fața credincioșilor salcia sfântă a negustorului „cinstit“. În Poarta 6, de exemplu, un enoriaș deranjat de abordarea „vânzătorilor“ a chemat un echipaj de poliție. Polițiștii ajunși la fața locului au amendat cerșetorii, însă să nu vă imaginați că aceștia au plecat.
Duminica Floriilor ar trebui să fie o zi de reculegere, credință și liniște sufletească. În realitate, în fața bisericilor din Constanța, imaginea este cu totul alta. Trotuarele din fața bisericilor sunt transformate în tarabele „vânzătorilor de sezon“, iar ramurile de salcie, simbol sacru al sărbătorii, sunt vândute ca la piață, fără bun-simț, dar și mai jignitor, fără respect pentru locul în care se află...
Mulți dintre acești „vânzători ocazionali” sunt de regulă cerșetori. Însă, în zi de sărbătoare, devin peste noapte antreprenori, oferind salcie pentru sfințit contra unor sume între 5 și 10 de lei.
Poliția a fost chemată pentru a face ordine printre acești vânzători la liber, iar oamenii legii au aplicat măsuri: amenda este de 500 de lei. Însă ce înseamnă 500 de lei pentru acești pierde vară, care de regulă sunt cerșetori, iar în zile de sărbătoare se transformă brusc în afaceriști cinstiți?
Sărbătorile religioase, ocazii de profit pentru vânzătorii ambulanți
Când o sărbătoare religioasă este transformată într-o piață improvizată, nu mai este vorba doar despre cerșetorie sau vânzare ilegală, ci și despre lipsa de respect față de cele sfinte, de spațiul public, cât și despre cei care se adună pentru a sărbători într-un locaș sfânt. Acești trântori nu doar că vin cu o lipsă de bun-simț în fața unui loc în care lumea se adună pentru sărbătorirea unei zi sfinte, dar pentru a profita de mila trecătorilor, își aduc și copiii cu ei.
Căci este mult mai simplu să îți târăști copilul cu tine pentru a practica fapte de fraudă, decât să-l înveți că ar trebui să aprindă o lumânare la biserică într-o zi sfântă. Iar nesimțirea cu care suntem deja obișnuiți nu are limite.
Video:
Dacă ignori gestul lor de a vinde salcie pentru sfințit, care este ori furată de prin grădini, ori ruptă de pe marginea drumului, riști să fii și înjurat sau blestemat, că nu apreciezi truda cinstită prin care ei fac un ban de pâine.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.6° Constanța 



















