CFR: Peste 50 de trenuri anulate sâmbătă dimineață!
CFR: Peste 50 de trenuri anulate sâmbătă dimineață!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn număr de 56 de trenuri de călători erau anulate sâmbătă dimineață, dintr-un total de 1.774 trenuri, însă nu se înregistrează linii de cale ferată închise.
Circulația feroviară este în continuare adaptată la condițiile meteo nefavorabile, în special pe raza a 2 regionale feroviare: Galați și Constanța unde ninge viscolit.
Pe secțiile feroviare Roșiori Est — Turnu Măgurele, Alexandria — Zimnicea și Banu Mărăcine — Caracal trenurile circulă doar cu locomotive Diesel.
De asemenea, pe secția Făurei-Buzău (fir I) viteza de circulație este restricționată la 50 km/h.
Pe raza regionalei CFR Galați-Constanța acționează pentru deszăpezire un număr de 760 de angajați și sunt 18 pluguri activate în Videle, Urziceni, Piatra Olt, Roșiori Nord, Depourile Adjud, Buzău, Galați, Constanța — Mangalia, Tulcea Oraș, Fetești-Lehliu, Medgidia, Ciulnița-Țăndărei, Călărași-Ciulnița—Fetești.
"Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro", precizează CFR SA, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News