REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Chelsea s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor

Chelsea s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor

Replica API 10 februarie 2022 | 00:00 801

Chelsea Londra se va duela cu Palmeiras în finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a trecut de Al Hilal Riad cu scorul de 1-0, miercuri seara, în a doua semifinală a competiţiei, desfăşurată pe Stadionul ''Mohammad Bin Zayed'' din Abu Dhabi.

Chelsea s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor

Campioana Europei s-a impus la limită, fără a străluci, în faţa campioanei Asiei, prin golul marcat de belgianul Romelu Lukaku ('32).

Londonezii au avut şi alte ocazii de gol, prin Kai Havertz ('48) şi Hakim Ziyech ('60), dar saudiţii au presat pe final, însă s-au lovit de un portar, Kepa Arrizabalaga, inspirat. Ibericul s-a opus în faţa lui Moussa Marega ('63), fostul atacant al lui Porto, sau la şutul de la distanţă al lui Mohamed Kanno.

Chelsea nu l-a avut pe banca tehnică pe antrenorul principal Thomas Tuchel, infectat cu Covid-19.

Va fi a doua finală în Cupa Mondială a Cluburilor pentru ''Blues'', după cea pierdută în 2012 în faţa brazilienilor de la Corinthians Sao Paulo (0-1), la Yokohama, scrie Agerpres.

Palmeiras s-a calificat în ultimul act după ce a învins-o, marţi, pe campioana Africii, echipa egipteană Al Ahly Cairo, cu scorul de 2-0.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere