REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.5° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Chesnoiu, despre valul de sinucideri din ultima perioadă: ”Sunt criminali sinucigași”!

Chesnoiu, despre valul de sinucideri din ultima perioadă: ”Sunt criminali sinucigași”!

Replica API 10 mai 2022 | 14:40 1357

Valul tot mai mare de sinucideri din ultima perioadă a devenit un motiv de îngrijorare pentru omenire, dat fiind faptul că acțiunile de acest gen se întâmplă foarte des și au urmări colosale asupra familiilor și apropiaților celor implicați. Psihologul Liviu Chesnoiu a explicat, pentru ziarul Replica, care ar fi motivele acestor acțiuni atât de dese într-o perioadă atât de scurtă.

De teama singurătății sau pentru a nu da piept cu realitatea și a ține în frâu valurile furtunoase ale vieții, oamenii se autocondamnă să sufere în tăcere și decurg la decizia de a-și pune capăt vieții. Foarte mulți nu acceptă că ar fi ceva în neregulă cu ei si probabil că nu conștientizează. Cert este că depresia este o afecţiune, la fel ca multe altele, care poate duce la nenorociri. Astfel de cazuri au loc tot mai des, precum mama care s-a aruncat de la etaj împreună cu cei doi copii de 3 si 6 ani despre care psihologul criminalist Liviu Chesnoiu spune că ”cel mai probabil mama a tras un semnal de alarmă prin care nu mai comunica, nu mai mânca, a slăbit. Poate o fi zis ceva… și nimeni n-a băgat-o în seamă. Este ceva anormal, până și o lighioană își apără puiuțul… trăia în alt univers. A fost un criminal sinucigaș” .

Motivul pentru care a recurs la acest gest de a lua copiii după ea, este, potrivit lui Chesnoiu, o răzbunare asupra soțului și, în urma problemelor psihice pe care le avea, ar fi avut nevoie de tratament psihiatric. ”A făcut rău copilașilor nevinovați din răzbunare și pentru că avea probleme grave. Trebuia tratată psihiatric, nu psihologic”, a spus Chesnoiu.

Femeia care s-a aruncat împreună cu cei doi copii

Chesnoiu: ”cei care au fost singuri, s-au simțit și mai singuri” – motivele valului de sinucideri

Potrivit specialistului, cam 20% din populaţia României are astfel de probleme, iar câteva dintre motivele pentru care se întâmplă aceste nenorociri sunt legate de starea de singurătate și de anxietate prin care au trecut cei implicați în aceste fapte. De asemenea, pandemia, care încă mai face victime la nivel mondial, războiul care este la porțile noastre, criza economică și problemele psihice ale sinucigașilor sunt alte motive prevăzute de către acesta : ”Vedeți dumneavoastră, în această perioadă se înmulțesc sinuciderile. Au fost sărbătorile, iar cei care au fost singuri s-au simțit și mai singuri, cei cu probleme psihice s-au simțit și mai năpăstuiți. Este vorba despre pandemia asta care încă este printre noi. A apărut criza asta economică, războiul care e la porțile României și toate aceste probleme dau peste cap omenirea”, a spus Liviu Chesnoiu.

Un alt caz șocant s-a întâmplat în apele Barajului Berești din Bacău unde doi copii în vârstă de 4 luni și, respectiv 5 ani au murit după ce tatăl s-a aruncat cu mașina în urma disputei pe care a avut-o cu mama acestora. Psihologul spune despre acest caz că: ”Într-un baraj sunt curenți fantastici. A avut certuri cu soția sa, iar aceasta era tot timpul era amenințată. A prins ocazia la barajul acesta… În ceea ce privește violența domestică, aceasta este sport național la noi. Nimeni nu se bagă, ordinul de restricție nu este luat în serios și respectat.”

Totodată, cazul femeii căzute în canalul Dunăre-Marea Neagră de la Medgidia a fost de asemenea unul cutremurător, dovedindu-se a fi ulterior o tentativă de suicid, despre care femeia în vârstă de 60 de ani amenințase în trecut, ca urmare a depresiei.

Sfatul lui Chesnoiu pentru evitarea situațiilor de acest gen

În ceea ce privește sfatul pe care psihologul criminalist l-a oferit pentru evitarea situațiilor de acest gen este de a suna la poliție în cazul unei amenințări. ”Când te amenință soțul că te omoară sau că își omoară copiii, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să suni la 112 și să fugi cât mai departe de un astfel de om bolnav. Dar noi nu facem absolute nimic. Noi comentăm aceste efecte, nu mergem spre cauză, cauza este foarte clară, sunt oameni cu probleme ce trebuie tratați cu ajutorul unui tratament la psihiatru”, a spus psihologul criminalist.

De asemenea, apelarea la tratament de specialitate este un alt sfat în cazul în care ne aflăm în stări de depresie. ”Nu ne putem trata singuri!” .

”Este un mimetism, se iau unii după alții!”

Potrivit specialistului în criminalistică, ”situațiile acestea care se întâmplă tot mai des în ultima perioadă au ca răspuns mimetismul. Se iau unii după alții, își spun uite domnule ce ușor se rezolvă problema, mă arunc și eu și gata!”

Criza, un alt motiv pentru sinuciderile în lanț

Criza financiară are un impact sever asupra oamenilor, mai ales a celor care au datorii și nu se descurcă să își achite ratele. ”S-au întins mai mult decât îi ține plapuma! Nu avem educație financiară în școli, după ce au făcut datorii peste datorii, a venit banca, le-a luat totul și au clacat. Ei trăiau pe picior mare… acum dacă le-a luat totul… poate că nu mai aveau bani de pâine. Și-au împușcat familia, s-au sinucis și ei… criminali sinucigași! Asta se întâmplă în lumea aceasta dacă nu ai un echilibru, dacă nu ai un duhovnic care să te ajute să-ți revii. Un psiholog, un psihiatru… pentru că singur nu îți poți rezolva problemele” .

Andrada SCRIPCARU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Chesnoiu stie tot!
0
0
Chesnoiu e muci!
0
1
Repica unde ati gasit tinicheaua asta,defapt la asa ziar asa colaboratori
0
0
du-te ma acasa
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272