REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

China a testat o rachetă balistică intercontinentală în Pacific

China a testat o rachetă balistică intercontinentală în Pacific

Deria ISLEAM 26 septembrie 2024 | 00:00 197

China a testat miercuri o rachetă balistică intercontinentală echipată cu un „focos fals” în Pacific, potrivit unui anunt surpriză al Ministerului Apărării  de la Beijing, care informează rareori despre lansările sale.

China a testat o racheta balistica intercontinentala in Pacific

Beijingul nu a furnizat detalii despre locul în care a căzut racheta. De asemenea, ministerul nu a precizat dacă proiectilul a fost lansat dintr-un submarin sau de pe uscat, scrie Agerpres, preluând AFP.

Rachetele balistice intercontinentale sunt printre cele mai puternice arme din lume şi pot transporta focoase nucleare distrugătoare.

„Forţa de rachete a Armatei de Eliberare a Poporului (armata chineză - n.r.) a lansat cu succes o rachetă balistică intercontinentală care transporta un focos de antrenament fals pe 25 septembrie la 8:44 AM (00:44 GMT) în largul Oceanului Pacific. (Racheta) a căzut cu precizie în zona maritimă predeterminată”, a transmis ministerul chinez.

„Această lansare de rachetă face parte din programul anual de antrenament de rutină al Forţei de rachete. Este în concordanţă cu legislaţia şi practica internaţională şi nu vizează nicio ţară sau ţintă anume”, a adăugat ministerul.

Reacția Taiwanului
Forţele armate din Taiwan „urmăresc îndeaproape” mişcările armatei chineze după prima lansare publică a unei rachete balistice intercontinentale în apele Pacificului, pe fondul climatului de tensiune dintre Taipei şi Beijing, a reacţionat Ministerul Apărării Naţionale (MDN) din Taiwan, citat de EFE.

Într-un comunicat, ministerul a indicat că, începând cu ora locală 07:10 au fost depistate succesiv 23 de avioane de luptă şi drone ale Armatei de Eliberare a Poporului, inclusiv avioane de vânătoare J. 16 şi KJ-500, „care desfăşoară activităţi pe mare”.

Armata taiwaneză a observat, de asemenea, „o creştere a exerciţiilor şi a lansărilor de rachete” de către forţele chineze în ultimele zile, deşi nu a oferit detalii despre locul unde au avut loc.

„Forţele armate taiwaneze monitorizează îndeaproape aceste mişcări cu metode comune de informaţii, supraveghere şi recunoaştere şi au desfăşurat avioane, nave şi sisteme de rachete terestre pentru a răspunde în mod corespunzător”, se arată în comunicatul ministerului taiwanez.

Concurență SUA - China în Pacific
Beijingul şi Washingtonul sunt angajate într-o luptă intensă pentru influenţă în Pacific, notează AFP.

Statele Unite trimit cu regularitate nave de război în Marea Chinei de Sud pentru a contracara pretenţiile teritoriale ale Beijingului, dar şi în apropierea Taiwanului pentru a sprijini liderii locali.

China şi-a modernizat puternic armata în ultimele decenii şi cheltuielile sale militare cresc în fiecare an, în pas cu creşterea economică, chiar dacă acestea rămân în continuare mult mai mici decât cele ale Statelor Unite.

Această consolidare a capacităţilor de apărare chineze provoacă în mod constant neîncredere în rândul anumitor naţiuni vecine, în special în cele cu care Beijingul are diferende teritoriale.

Astfel, China revendică suveranitatea asupra numeroaselor recife şi insuliţe din Marea Chinei de Sud (în special faţă de Vietnam şi Filipine), în Marea Chinei de Est (pe Insulele Senkaku controlate de Japonia), precum şi în Himalaya (faţă de India), scrie AFP.

Ca şi alte puteri mondiale, gigantul asiatic efectuează cu regularitate teste de rachete balistice, dar rareori comunică public pe această temă, notează AFP.

La rândul său, EFE comentează că opacitatea extremă a programului nuclear chinez a stârnit critici din partea unor ţări precum Statele Unite, care estimează că gigantul asiatic are peste 500 de focoase nucleare operaţionale şi ar putea dubla această cifră până în 2030, conform digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere