REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
12.7° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

China este acuzată de comportament agresiv și că sprijină războiul Rusiei în Ucraina

China este acuzată de comportament agresiv și că sprijină războiul Rusiei în Ucraina

Andreea CONSTANTIN 19 august 2025 | 00:00 409

Luni, ministrul german de externe a acuzat China că „modifică unilateral” granițele din regiunea Asia-Pacific, considerând că Beijingul devine „din ce în ce mai agresiv”.

China este acuzata de comportament agresiv si ca sprijina razboiul Rusiei in UcrainaJohann Wadephul

„China amenință în mod regulat, mai mult sau mai puțin deschis, să modifice unilateral status quo-ul și să deplaseze granițele în favoarea sa”, a declarat Johann Wadephul în timpul unei vizite în Japonia, denunțând comportamentul Beijingului în strâmtoarea Taiwan și în mările Chinei de Est și de Sud.

„Orice escaladare în această zonă de importanță vitală pentru comerțul internațional ar avea consecințe grave asupra securității și economiei mondiale”, a adăugat ministrul după o întrevedere cu omologul său japonez Takeshi Iwaya.

O declarație publicată duminică, înainte de vizita lui Johann Wadephul în Japonia și ulterior în Indonezia, menționa că China „își afirmă din ce în ce mai mult supremația regională și, făcând acest lucru, pune de asemenea sub semnul întrebării principiile dreptului internațional”.

,,Principiile fundamentale ale coexistenței noastre la nivel mondial sunt puse în joc”

„Comportamentul tot mai agresiv al Chinei (…) are implicații și pentru noi, în Europa: principiile fundamentale ale coexistenței noastre la nivel mondial sunt puse în joc aici”, a mai declarat ministrul, potrivit comunicatului.

El a criticat, de asemenea, „sprijinul Chinei pentru mașina de război rusă” din Ucraina. „Fără acest sprijin, războiul de agresiune împotriva Ucrainei nu ar fi posibil. China este cel mai mare furnizor de bunuri cu dublă utilizare pentru Rusia și cel mai bun client al acesteia pentru petrol și gaze”, a afirmat Johann Wadephul, potrivit mediafax.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere